Articol de GSP - Publicat duminica, 03 mai 2020 20:58
Dani Coman (41 de ani), președintele clubului Astra Giurgiu, prevede apariția multor probleme odată cu reluarea fotbalului și consideră că fotbaliștii au nevoie de o perioadă îndelungată de pregătire înainte de startul meciurilor.
O lună și jumătate consideră Dani Coman că este perioada optimă de pregătire pe care jucătorii să o aibă înainte de reluarea Ligii 1:
„Sunt aproape 2 luni de zile de când jucătorii nu se antrenează într-un cadru organizat. Eu cred că le va trebui cel puțin 6 săptămâni pentru a putea să intre într-un ritm normal. Ceea ce am văzut, cu 2-3 săptămâni, sunt aberații. Vorbe spuse de oameni care nu au stat pe teren, care nu s-au antrenat zilnic, care nu au făcut sport de performanță”, a declarat Dani Coman, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Dani Coman: „Ritmul fotbalului va fi altul”
Președintele Astrei prevestește un fotbal mai sărac din punct de vedere al calității odată cu revenirea competițiilor interne: „Eu sunt ferm convins că vor exista accidentări, în primul rând nu vom mai avea fotbalul pe care l-am avut. Ritmul va fi altul, valoarea jucătorilor a scăzut. Nivelul jucătorilor, individual, va fi cu totul și cu totul altul”.
„Important este să începem antrenamentele și să ne gândim că această competiție trebuie să se termine pe teren” - Dani Coman, președinte Astra
GALERIE FOTO. Cele mai recente imagini de la stadioanele Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești
VIDEO. Fanii au decis: ECHIPA DECENIULUI din Liga 1
Citește mai multe știri despre Liga 1:
FCSB, șanse mari să evolueze pe stadionul Ghencea » Anunțul MTS: „Nu văd niciun fel de limitare”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”