FOTBAL  »  Superliga  »  DEZVĂLUIRI

Statul român plătește 7 milioane € pe o arenă construită cu expertiză falsificată!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 ianuarie 2020 09:00

Libertatea publică azi o investigație prin care arată cum statul plătește construcții ridicate pe expertize falsificate, primul exemplu fiind stadionul din Târgoviște, aflat la stadiu de fundație.

de Răzvan Luțac, Alina Manolache, Vlad Chirea (foto)

Prodecanul Universității de Construcții din București, Daniel Stoica, e acuzat că a falsificat expertize folosindu-se de datele unui specialist. Libertatea a prins schema chiar la stadionul din Târgoviște. Unde Daniel Stoica, devenit intermediarul firmei MIPRO din Constanța, s-a angajat să facă expertiza. De reținut: MIPRO nu are experți, dar furnizează expertize tehnice. Nici Stoica nu e expert, ci doar intermediar, și promite să facă rost de documente.

Singurul expert din ecuație este Anton Chirică, a cărui semnătură și ștampilă s-au regăsit pe documentele tehnice ale stadionului. Problema este că el nu recunoaște să fi fost vreodată acolo sau să fi parafat documentele și spune că Stoica i-a folosit datele personale în mod fraudulos.

Dincolo de aspectele cu iz penal ale acestei situații, rămân banii cheltuiți aiurea de statul român și lucrările blocate. Stadionul ar fi trebuit să găzduiască primele meciuri în mai. Chindia joacă la Ploiești, iar fanii suferă că formația promovată în 2019 în prima divizie nu are un teren acasă, stadionul fiind la stadiu de fundație după un an.

Primarul dă vina pe legislație

Planul de reabilitare a stadionului, 7 milioane de euro, a început în 2018, dar s-a împotmolit din start la expertiza tehnică, asumată de firma MIPRO Concept Design SRL din Constanța. În plângerea penală depusă pe numele lui Stoica, firma MIPRO susține că nu a avut habar că intermediarul său a dus-o de nas.
Primarul din Târgoviște, Daniel Stan, beneficiarul lucrărilor de reabilitare a stadionului, spune că nu putea împiedica nimic din cele întâmplate și dă vina pe legislația proastă, care permite foarte ușor accesul unor firme la proiecte pe banii statului.

Doar că la stadion au apărut problemele. După ce au fost demolate părți din tribuna I, constructorul a văzut că realitatea nu se potrivește cu expertiza și a anunțat proiectantul.

Acesta a cerut să vină pe teren expertul. Stoica nu a mai putut ascunde situația, și anume că Anton Chirică refuză să vină pe teren și nu recunoaște expertiza.

Ce spune Adrian Cotea, administratorul firmei de proiectare: "Când ni s-a pus la dispoziție expertiza, nu ni s-a părut ceva ieșit din comun. În octombrie am cerut să vină expertul. N-a venit. Colegul meu l-a sunat pe domnul Chirică, el a zis că nu are habar de expertiza sa. Am cerut rezilierea contractului, pentru că expertul nu își asumă expertiza și caietul de sarcini e mult modificat. Ne-au spus că își asumă altcineva".

În toamnă, la cea de-a doua solicitare a proiectantului, Stoica s-a prezentat la Târgoviște cu un alt expert pe nume Ramiro Sofronie, 84 ani, cel care și-a asumat până la urmă expertiza finală, pe motiv că a vrut să îi scoată din încurcătură.

Statul român plătește 7 milioane € pe o arenă construită cu expertiză falsificată!

"Mari inadvertențe"

Expertiza lui Sofronie nu a ajuns niciodată la constructor, ci doar la proiectantul pus pe liber. Constructorul nu are acum nici proiectant, nici expertiză, motiv pentru care ridică din umeri și nu pare prea sigur că lucrurile se vor mișca repede. Doar primarul Daniel Stan e optimist.

Totul merge strună, spune el. Stadionul va fi terminat până în mai. Susține că nici nu se apucaseră de treabă la tribuna I, deci expertiza falsificată nu i-a dat deloc înapoi. Constructorul admite însă că demolările începuseră și s-au blocat când au fost descoperite mari inadvertențe între realitate și expertiza falsă.

"E un stadion, e mai simplu decât o casă. Nu e treabă de expertiză acolo"
Ramiro Sofronie

Expertul escrocat: am aflat de la un student

Ce spune expertul care susține că i-a fost falsificată semnătura: "Am aflat de la un doctorand de-ai mei. M-a sunat și mi-a spus: «Domnule profesor, am văzut expertiza dumneavoastră și nu sunt de acord cu ea». Și așa am aflat, cu totul întâmplător". Chirică susține că lipsa lui fizică și înlocuirea cu un alt expert ar fi trebuit să îi pună pe toți pe gânduri, fapt care nu s-a întâmplat, iar MIPRO a dat vina pe Daniel Stoica. Stoica a fost contactat de Libertatea, însă n-a dorit să comenteze situația.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (3)
cneius
cneius  •  15 Ianuarie 2020, 11:30
Postat de lukdan pe 15 Ianuarie 2020, 09:35

Tipic pt romanica!Hoti de bani publici,borfasi,incapabili,pesedisti, neprofesionisti. O tara in care toti vor comisioane de parca toti ar fi prosti.Pana si imnul de la Cotroceni ne spune sa ne desteptam. Era de asteptat sa se intampla asta cand de 10 ani la Targoviste se vrea stadion si statul le-a dat cu flix.Doar Bucurestiul are dreptul la tot... prostii doar sa traga cizmele.

Ai dreptate, mai putin cu pesedistii. TOTI fura si /sau vor sa fure la greu, nu doar ei.

7manuel
7manuel  •  15 Ianuarie 2020, 10:07

E nu chiar doar Bucurestiul, pt. ca s-au construit stadioane si in alte orase - vezi Cluj, Ploiesti, Craiova, Tg. Jiu. In rest ai dreptate.

lukdan
lukdan  •  15 Ianuarie 2020, 09:35

Tipic pt romanica!Hoti de bani publici,borfasi,incapabili,pesedisti, neprofesionisti. O tara in care toti vor comisioane de parca toti ar fi prosti.Pana si imnul de la Cotroceni ne spune sa ne desteptam. Era de asteptat sa se intampla asta cand de 10 ani la Targoviste se vrea stadion si statul le-a dat cu flix.Doar Bucurestiul are dreptul la tot... prostii doar sa traga cizmele.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează