Articol de GSP - Publicat marti, 13 martie 2012 00:00 / Actualizat marti, 13 martie 2012 11:26
Sistemul de joc gîndit de Ilie Stan înaintea partidei de la Cluj, 1-0 cu Universitatea, a fost dat peste cap încă din start, după accidentarea lui Novak Martinovici, şi mai apoi cea a lui Andrei Prepeliţă. Vezi aici video şi foto de la U Cluj - Steaua 0-1!
Titularul postului de fundaş dreapta, sîrbul Martinovici s-a accidentat stupid în minutul 5, fiind înlocuit un minut mai tîrziu cu Eric Bicfalvi, care a trecut pe postul de mijlocaş central, iar în apărare a fost retras Andrei Prepeliţă. Numai că şi fostul jucător al Ştiinţei s-a lovit peste aproximativ zece minute. Cît timp s-a aflat pe marginea terenului, primind îngrijiri medicale, Prepeliţă a fost înlocuit pe postul de fundaş dreapta de mijlocaşul Alex Chipciu.
Înlocuirea lui Prepeliţă cu Iliev a adus din nou schimbări în blocul defensiv al "roş-albaştrilor", astfel că Vlad Chiricheş a trecut fundaş dreapta, locul său a fost luat de bulgarul proaspăt intrat pe teren, iar Chipciu şi-a reluat poziţia de mijlocaş dreapta. Chiricheş a terminat jocul ca fundaş dreapta, din mîinile sale pornind faza din care Rusescu a marcat singurul gol al partidei, în urma unei aruncări de la margine.
Accidentarea lui Martinovici nu lasă Steaua descoperită în banda dreaptă a apărării, acolo unde etapa viitoare, cu Astra, poate apărea un nume nou, Ovidiu Dănănae, cel care a evoluat pentru "roş-albaştri" o singură repriză în disputa cu Twente din turul "şaisprezecimilor" Europa League, scor 0-1. O altă soluţie este Gabi Matei, care se antrenează cot la cot cu echipa după grava accidentare suferită în toamnă.
Citeşte aici mai multe despre accidentările suferite de Martinovici şi Prepeliţă!


