EXCLUSIV 34 de ani de când Steaua a fost campioana Europei » Anghel Iordănescu: „După ce mi-am analizat prestaţia din finală, am realizat că Steaua are nevoie de Hagi”

Prima săptămână din luna mai trebuie să poarte în calendar numele lui Anghel Iordănescu. Pe 4 e ziua sa, iar pe 7 mai, începând din 1986, e ziua Stelei, clubul al cărui simbol a fost, este şi va fi pentru totdeauna. 

De ziua lui, Puiu n-a dorit să acorde vreun interviu. „E prea multă suferinţă şi durere în această perioadă ca să mai apar şi eu să vorbesc". 7 mai însă are ceva aparte, o magie care îmblânzeşte de la o „Fiară" precum Lăcătuş până la un tip plin de orgoliu cum e Iordănescu.

Anghel Iordănescu: „După ce mi-am analizat prestaţia din finală, am realizat că Steaua are nevoie de Hagi”

- Nea Puiu, bună ziua! Despre 7 mai vreau să discutăm. Aveţi timp?
- Aoleu, vrei să-mi răscoleşti amintirile...

- Care e primul lucru care vă vine în minte acum, la 34 de ani distanţă, despre acea finală?
- Presiunea formidabilă pe care o resimţeam înainte de meci. Şi noi, antrenorii, dar şi jucătorii resimţeam o presiune teribilă. Nu eram obişnuiţi cu nimic din ceea ce ni se întâmpla: impactul mediatic, de publicitate, de a disputa o finală de un asemenea nivel, tot, absolut tot.

- Şi presiunea politică nu?
- Ba da! Factorul politic nu ajungea direct la jucători fiindcă erau 3 oameni ce se ocupau de Steaua care erau chemaţi la discuţiile de la minister, când acestea aveau loc: Alecsandrescu, Ienei şi eu. Iar noi aveam grijă să-i ţinem departe pe jucători de acele discuţii, dar era clar că şi ei înţelegeau ce doreau Partidul, ministerul, oamenii politici.

- Şi mesajul de sus care a fost înaintea acelei finale?
- Dorinţa lor clară, foarte clară!, era de a aduce trofeul la Bucureşti. Ne-au şi transmis că ministerul, în mod deosebit comandantul suprem, vrea să nu ratăm obiectivul.

Valentin Ceaușescu: „Nimeni nu vă va reproșa nimic, indiferent de ce se petrece!”

- Şi fotbaliștii nu vă întrebau despre aceste discuţii?
- Aici, Steaua a avut parte de un om cu un rol esenţial în acea izbândă. Valentin Ceauşescu. El era un tip foarte apropiat de jucători, ei îl vedeau ca pe un prieten, ca pe un amic, nu ca pe fiul lui Ceauşescu. În plus, Valentin a fost un tip extrem de echilibrat, niciodată, dar niciodată nu cădea în extreme. Chiar şi înaintea acelei finale, el ştia ce presiune puseseră ministerul şi toţi factorii politici, de aceea venea zilnic la echipă şi repeta: „Staţi liniştiţi, nu aveţi de ce să vă faceţi griji, nimeni nu vă va reproşa ceva, indiferent ce se petrece!". Foarte ponderat era, realist, calm, nu-şi pierdea controlul. Cam de profilul lui Tudorel Stoica era Valentin, ca să mă exprim fotbalistic.

- Să înţeleg că îl consideraţi pe Tudorel Stoica piesa esenţială a acelui puzzle indestructibil care a fost Steaua '86?
- Să ştii că da! Tudorel a avut un rol determinant în ce a însemnat campania, chiar dacă ne-a lipsit la finală, iar absenţa lui a fost o pierdere incredibil de mare. Avea o personalitate aparte în joc, era lider, era agresiv, nu pierdea mingile, ce fotbalist uriaş! Apoi, erau jucătorii, să le zic aşa, tari pe picioare, greii şi la propriu, şi la figurat: Iovan, Bumbescu, Boloni. Evident că n-am cum să-i uit pe zburdalnicii Lăcătuş şi Balint. Nişte nebunatici.

- Lăcătuş...
- Lăcătuş, rar mai găseşti azi aşa jucător! Şi într-o zi în care echipa nu avea poate formă, poftă de joc, el punea, practic, în spate şi pleca la atac. Eu n-am mai întâlnit fotbalist care să nu aibă teamă de nimic, niciodată. Lăcătuş punea la propriu capu' în gheata adversarului şi tot adversarul era cel care ieşea pe targă.

Valentin Ceaușescu „a făcut posibil imposibilul”

- Să revenim la Valentin.
- Da, chiar vreau să revin fiindcă a luat o decizie esenţială înaintea acelei finale, care cred că a contat enorm în pregătirea mentală, psihică a jucătorilor.

- Ce a făcut?
- A făcut posibil imposibilul, practic! Două avioane militare au plecat de la Bucureşti, cu destinaţia Sevilla, iar la bordul lor erau soţiile, prietenele, iubitele sau logodnicele jucătorilor. Aşa ceva nu se mai întâmplase! Evident că au zburat atunci şi colonei, generali, chiar şi unii ziarişti, bine, toţi aleşi pe sprânceană, dar pentru confortul psihic al fotbaliştilor a fost o mutare megacâştigătoare a lui Valentin.

- Cine i-a dat ideea?
- Eu cred că tot nebunaticii echipei, Lăcătuş, Tudorel, care i-au zis «Haideţi, că dacă dumneavoastră vreţi, se poate să vină şi ele!». Şi au avut dreptate! A vrut şi s-a putut.

De ce s-a lăsat Anghel Iordănescu

- Vă mai aduceţi aminte care a fost primul moment în care s-a pus problema ca dumneavoastră să jucaţi în acea finală?
- Ehe, e poveste lungă şi nu ştiu nici dacă ai timp, nici spaţiu la ziar!

- Vorbiţi atât de rar încât ar fi păcat să nu vă stăm la dispoziţie tocmai acum!
- Eu mă lăsasem de fotbal cam de 2 ani. În 1982 plecasem să joc în Grecia, la OFI Creta, iar după două sezoane acolo am primit ordin că nu mai sunt lăsat să stau şi trebuie să revin.

- Ordin?
- Da, ordin de la minister! Am revenit şi nu mi s-a mai dat voie să plec.

- De ce?
- Au argumentat că am stat prea mult „afară”.

- Şi ce aţi făcut?
- M-am supus. Am devenit antrenor la Centrul de copii şi juniori la Steaua. În paralel, nea Drăguşin m-a luat secund la naţionala de tineret. Apoi, dacă tot am ajuns cu paranteza până aici, s-a întâmplat ceva. Ministerul l-a adus antrenor principal la Steaua pe Halagian, iar cei de la Armată m-au propus să-i fiu secund Armeanului. Şi nu m-a vrut!

- De ce?
- Habar nu am, a fost alegerea lui. Avea el un băiat pe care l-a dorit neapărat, unul Dăniţ, de la Piteşti, în care înţeleg că avea mare încredere, îi scria toate antrenamentele, chiar îi plimba şi câinele. N-a avut ceva împotriva mea, ci pur şi simplu l-a dorit pe acest băiat.

Florin Halagian sau Emerich Ienei?

- Nu l-aţi întrebat în anii care au urmat de ce nu v-a dorit?
- Mă crezi că niciodată nu am vorbit cu el despre acest lucru? Şi dovadă că nu i-am purtat ranchiună e faptul că după ce am ajuns selecţioner şi din această calitate eram şi preşedintele Comisiei Tehnice, l-am invitat şi pe el, alături de alte nume mari ca Drăguşin, Angelo Niculescu, să facă parte din comisie, tocmai fiindcă îmi doream oameni de mare valoare.

- Apropo de Halagian, există în continuare dezbaterea cine e cu adevărat artizanul Stelei '86, el sau Ienei?
- Hai să terminăm odată şi acest subiect! Nimeni nu poate să susţină că n-a avut merite şi Halagian. I-a adus la echipă pe Bumbescu, Bărbulescu, Piţurcă, tot el l-a adus şi pe Boloni. Acest lucru înseamnă ceva, au fost jucători de bază în acea campanie, dar meritul principal l-a avut Ienei. Modul blajin al lui nea Imi, calitatea lui umană, faptul că a ştiut când şi cât să le cânte în strună, toate aceste lucruri l-au ajutat să ţină în frâu un vestiar fantastic de greu. Ienei a avut un merit uriaş, repet, uriaş!, în cucerirea acelui trofeu.

- Şi lui i s-a cerut să vă accepte ca secund?
- Da. Şi lui! Eu cred, deşi nu mi-a recunoscut-o niciodată, că şi aici tot Valentin a fost cel care a avut ideea ca eu să fiu secund. După ce Halagian a plecat de la Steaua, ministerul a decis să-l readucă principal pe Ienei, care mai fusese, deşi să ştii că ministerul, la acel moment, avea un dinte împotriva lui Ienei.

- A reuşit nea Imi să supere pe cineva? Cum a fost posibil?
- După ce Ienei a plecat de la Steaua, prin '81 sau '82, o pregătea pe Târgovişte şi la un meci direct ne-a dat cu terenul în cap. A bătut-o pe marea Steaua cu 4-0 sau 4-1 parcă.

- Nu eraţi şi dumneavoastră jucător?
- Ba da, însă cu marele Iordănescu, cu Liţă, Sameş, Vigu, ne-a tras nea Imi o bătaie de ne-a scos fotbalul din cap! Iar ministerul s-a supărat pe el, deşi ce-ar fi vrut, să se dea la o parte Ienei fiindcă am fost noi proştii proştilor?

Amicalul cu Verona

- Revenind, cum s-a ajuns ca dumneavoastră să jucaţi în acea finală?
- Te-am avertizat că e de povestit. Cu Ienei antrenor, pe final de antrenamente se ajungea la acele miuţe şi de multe ori nu era un număr par de jucători. Şi când erau 9 contra 8, nea Imi îmi striga: „Puiule, ia un tricou pe tine şi intră la joc!". Intram, ce să fac?!

- Şi vă descurcaţi?
- Nu sunt modest, recunosc că mingea încă mă asculta, chiar bine de tot!

- Şi de acolo i-a venit ideea?
- Nu lui, ci lui Valentin, care asista la toate antrenamentele desfăşurate înainte cu o zi de un meci oficial. Stătea, privea, dar niciodată nu mi-a zis nimic, deși aveam o relaţie aparte cu el. Vă spun ceva în premieră: după Revoluţie, prima ieşie din ţară a lui Valentin a fost să vină la mine în Cipru, a stat o lună. Săracu', era speriat, nici nu ştia de el, abia ieşise din închisoare.

- Şi cum v-a convins să jucaţi finala?
- În ianuarie 1986, eram în cantonament în Italia şi Valentin i-a zis lui nea Imi: „Ia, bagă-l şi pe Puiu în amicale, să vedem dacă se mai descurcă şi pe teren mare, nu doar la antrenamente". Am refuzat, i-am zis că ce rost mai are să mai joc. Până la un amical cu Verona. Era cel care încheia stagiul. La pauză se schimbaseră toţi jucătorii, iar prin minutul 60 nu mai ştiu cine s-a accidentat. Jucam în 10 şi, din teren, Boloni striga la nea Imi să bage pe cineva să nu jucăm în inferioritate. Şi am intrat ca o panaramă, neîncălzit, am dat de două ori din mâini şi din picioare. Culmea e că, iarăşi, ca în cazul miuţelor, mi-a ieşit jocul! Cred că acela a fost momentul în care în mintea lui Valentin a încolţit ideea ca eu să mai joc la un moment dat.

Anghel Iordănescu: „Mi-a fost teamă”

- Dacă tot vă asculta mingea şi aţi fost bun şi în amicale, de ce nu v-aţi reapucat? Nu mai aveaţi plăcere?
- Nu mai doream eu. Și ştii de ce? Nu pentru că nu mi-ar mai fi plăcut să joc, ci pentru că începusem să fiu foarte atras de munca de antrenor. Deja încă din perioada OFI Creta îmi notam antrenamentele pe care le făceam cu un antrenor englez.

- Şi cu ce v-ar fi împiedicat dacă aţi mai fi jucat în anumite meciuri?
- Fiindcă eu îmi impusesem să am o relaţie de antrenor-jucător cu fotbaliştii. Chiar dacă eram secund, deja lucram la personalitatea mea de antrenor, nu le mai permiteam nici lor, nici mie, să ne mai tragem de şireturi. Dacă mă reapucam să joc, intram şi anulam tot ce câştigasem în relaţia antrenor-fotbalist.

- Aţi intrat, până la urmă!
- Da, fiindcă Valentin îşi pusese în cap asta şi şi-a dus până la capăt planul. Cu 10-12 zile înainte de finală iarăşi mi-a zis: „Puiule, poate e nevoie de tine pe final". Şi eu m-am ţinut tare, nu şi nu. În ziua dinaintea finalei, era, cred, 11:00 seara. Eram în holul hotelului cu Valentin şi nea Imi. Ienei mi-a cerut să merg să verific jucătorii dacă sunt în camere. Am mers şi când am revenit, Valentin îmi zice: „Fugi şi tu la somn, că mâine trebuie să fii foarte odihnit". I-am zâmbit şi, pentru a-i arăta că nu sunt dispus să joc, nu m-am dus la somn. Apoi i-am spus să nu mă mai şicaneze că şi aşa eram foarte stresat. I-am zis că e prea mare nivelul pentru mine, mă depăşeşte.

- Apoi?
- El avea în cap tot planul, mi-a zis să accept să iau echipamentul pe mine aşa, formal, doar ca să stau pe bancă, iar Tudorel, care era suspendat, să poată fi trecut ca secund în locul meu. La încălzire, Tudorel s-a întors către grupul unde stăteau soţiile, a mea cu a lui fiind foarte bune prietene, şi i-a strigat soţiei mele: „Vezi că s-ar putea să ai parte de o mare surpriză în seara asta!".

- Deci n-aţi fost din gena lui Lăcătuş, despre care aţi spus că n-avea frică de nimic, chiar v-a fost teamă să jucaţi atunci!
- Recunosc, da, mi-a fost! Îţi spun sincer, chiar şi la ore bune după meci nu-mi venea să cred ce risc mi-am asumat, la ce mă expusesem. Imaginează-ţi că pierdeam vreo minge şi din cauza asta am fi primit golul cu care pierdeam finala! Cum puteam să mai privesc eu în ochi jucătorii? Mi-ar fi reproşat toţi.

„Prin minutul 65, nea Imi a venit la mine pe bancă: «Puiule, te implor, acceptă să intri! Nu vezi că pierdem teren? Ne împing tot mai mult, nu mai avem forţă la mijloc, nu mai ţinem de minge, nu mai avem personalitate. Te rog, intră!» Şi am intrat” - Anghel Iordănescu

- Din această cauză n-aţi vrut să executaţi penalty?
- Primul la care nea Imi a venit eu am fost. „Puiule, baţi!". I-am zis că în ruptul capului nu execut. Dacă ratam, nu mi-aş fi iertat-o toată viaţa mea. I-am zis direct: „N-am cum să trag! Dacă ratez eu, ar trebui să dispar de pe acest pământ". Şi n-am tras! Mental nu eram în stare.

- Aţi avut puterea să priviţi cum au executat colegii?
- La Boloni şi Majearu nu, apoi mi-am zis că trebuie rupt ghinionul. La Lăcătuş, iniţial, am crezut că mingea n-a trecut linia după ce a lovit transversala, am crezut că a ratat.

VIDEO. Loviturile de departajare din finala Cupei Campionilor din 1986

Anghel Iordănescu: „Gică Hagi e ce ne trebuie!”

- V-aţi analizat vreodată prestaţia dumneavoastră din acel meci, cu ochii de antrenor?
- O să vă dezvălui ceva ce n-am povestit niciodată. După ce nea Imi a plecat la naţională, am rămas principal. Eram cu Valentin într-o seară şi am pus caseta finalei de la Sevilla. Era o perioadă în care ne gândeam ce jucători mai trebuie să aducem. Şi văzându-mi prestaţia, practic intrasem într-o echipă lipsită de aportul lui Tudorel, atunci am realizat că avem nevoie de un fotbalist care să fie stângaci, care să dribleze cu uşurinţă, care să rupă ritmul, să fie coordonator. Văzând ce am făcut şi eu în acea finală, atunci i-am zis direct lui Valentin: „Gică Hagi, de la Sportul, e ce ne trebuie!"

Anghel Iordănescu: „Am cărat prin Atena punga cu banii promişi de Vardinoianis”

Iordănescu explică în detaliu relaţia cu magnatul grec care în 1986 a oferit o primă Stelei în finala de la Sevilla şi care ulterior s-a supărat pe Valentin Ceauşescu fiindcă nu i l-a dat pe Hagi la Panathinaikos.

- Vardinoianis ce rol a avut la acea finală şi, în general, în tot ceea ce a însemnat Steaua '86?
- O să vă explic pe larg şi această relaţie, ca să terminăm şi cu poveştile din jurul lui Vardinoianis. Eu eram foarte bun prieten cu el, o relaţie pe care am început-o cu mai mulţi ani înainte. Îl ştiam după ce mi l-a prezentat regretatul Ştefan Covaci.

Iordănescu recunoaște: „N-am avut curaj să accept prima până nu l-am întrebat pe Valentin”

- Dar el avea o relaţie foarte bună şi cu statul român!
- Aşa este, o relaţie de afaceri cu petrol. Cu toate acestea, era o relaţie strict de afaceri, nu ajungea la Ceauşescu. Totuşi, când întâmpina anumite probleme, el apela la mine. Ne-am cunoscut foarte bine în perioada în care am fost la OFI Creta şi a venit o dată la mine.

- Şi legătura cu fotbalul?
- Înaintea finalei cu Barcelona, m-a sunat şi mi-a zis că vrea să ofere şi el o primă în cazul în care Steaua va învinge Barcelona şi va cuceri trofeul. N-am avut curaj să accept nimic până nu am discutat cu Valentin. N-aveam de unde să ştiu cum va reacţiona.

- Şi ce v-a zis Valentin?
- Mi-a zis chiar aşa: «Foarte bine, ţine-l aproape, e foarte bine-venită o primă». Ne-a promis o sumă de bani, dar şi o excursie în Grecia. Vardinoianis a făcut parte din delegaţia noastră la Sevilla, a stat în tribună, apoi chiar şi eu am fost şocat să-l văd că a intrat pe teren şi a şi apărut în poze cu trofeul. Nu ştiu cum a reuşit, probabil fiindcă era Vardinoianis!

„O primă imensă, plus 10 zile în rai”

- Şi s-a ţinut de promisiune?
- 110%! Tot stafful, toţi jucătorii, cu soţii, prietene, logodnice, iubite, am petrecut 10 zile fantastice la Atena. Hotel, masă, transport, plus o zi pe iahtul lui.

- Prima a fost mare?
- Pentru acea vreme? Enormă! Ce transpiraţii m-au trecut şi cu banii ăia... M-a chemat la el la birou, în centrul Atenei, şi mi-a dat o pungă de plastic, plină cu bani. „Du-te şi împarte-i jucătorilor!". Am plecat singur pe stradă, drumul până la hotel mi s-a părut că a durat 3 zile. Mă treceau tot felul de gânduri: dacă îmi fură cineva plasa, jucătorii vor zice că i-am luat eu pe toţi!

- Când v-au văzut cu banii, jucătorii ce reacţie au avut?
- Când am ajuns cu punga la băieţi, efectiv nu ne venea să credem cât de mulţi bani ne-a dat Vardinoianis. Tudorel, stilul lui, mi-a zis: „Puiule, mâine să te mai duci o dată la el!". Ulterior, mergeam la el în cantonamente de pregătire cu Steaua, deşi la un moment dat s-a supărat.

Anghel Iordănescu: „Vardinoianis mi-a zis că Valentin n-a fost om de cuvânt”

- De ce?
- După ceva timp de la acea finală, Vardinoianis i l-a cerut lui Valentin pe Hagi şi el zice că Valentin i-ar fi promis că o să i-l dea. Hagi n-a mai ajuns la Panathinaikos şi, ulterior, Vardinoianis mi-a reproşat mie: „Să-i zici lui Valentin că nu s-a ţinut de promisiune, n-a fost om serios, nu s-a ţinut de cuvânt".

- A fost mai bine pentru Steaua că Valentin nu s-a ţinut de cuvânt!
- Pentru Steaua, da, dar poate că pentru Hagi ar fi fost mai bine să meargă la Panathinaikos, deşi nu-mi dau seama dacă ar mai fi putut ajunge ulterior la Real.

- De ce credeţi asta?
- Poate că pretenţiile lui Vardinoianis erau mari sau poate că Panathinaikos n-ar fi reuşit să atingă nivelul Stelei din '88-'89, care a jucat semifinală şi finală de Cupa Campionilor Europeni şi aşa şi Hagi, pe lângă valoarea lui, a intrat în atenţia lui Real.

Anghel Iordănescu: „Mulţumesc din suflet Gazetei!”

- Nea Puiu, mulţumesc frumos fiindcă v-aţi făcut timp să depănaţi câteva amintiri!
- Dane, eu trebuie să-ţi mulţumesc! Am cititi Gazeta luni, mi-aţi dedicat câteva pagini la 70 de ani, transmite-le salutări sincere lui Ovidiu, lui Cristi Geambaşu, lui Buzărin, iar titlul de pagina 1 mi-a mers la inimă: Onor la General! Vă mulţumesc din suflet!

70 de ania împlinit Anghel Iordănescu luni, zi în care Gazeta Sporturilor i-a dedicat 7 pagini, inclusiv coperta ediţiei

VIDEO. Anghel Iordănescu a împlinit 70 de ani, prilej cu care Gazeta îi dedică o ediție specială

Citește mai multe știri despre Anghel Iordănescu

În 1967, Ovidiu Ioanițoaia semna un material despre Anghel Iordănescu! A fost pentru întâia dată când stelistul era subiect într-un articol de ziar

Anghel Iordănescu împlinește astăzi 70 de ani! Gazeta îi dedică o ediție specială: Fotbalist! Superantrenor! General! Pseudopolitician!

Gică Hagi îi transmite un mesaj lui Anghel Iordănescu, ajuns la 70 de ani: „Haideţi înapoi în fotbal!”