Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 29 ianuarie 2010 00:00
Becali susţine că i-a convins pe gemeni în vîrstă de 30 de ani să vină în Ghencea
Artiom şi Arman Karamian sînt de ieri liberi şi gata să semneze cu Steaua. "Consideraţi-i deja transferaţi, fiindcă îi iau sigur pe amîndoi. A vorbit şi Stoichiţă cu ei şi i-au spus că vor să vină", a anunţat Gigi Becali aseară. Armenii au încheiat oficial conturile cu Timişoara, după ce au semnat rezilierea contractelor pe care le aveau în Banat.
Arthur, fratele şi agentul lor, crede că actele cu Steaua ar putea fi semnate chiar azi, cînd va avea loc o întîlnire între Karamieni şi conducerea din Ghencea: " "Şi eu, şi Artiom am zis clar că Steaua e favorita noastră la negocieri, dar ştiţi bine de ce: fiindcă acolo e Stoichiţă, prietenul nostru. Însă asta nu e suficient! Ca să semnăm, e nevoie de o propunere foarte bună! Cred că vineri vom afla exact ce ne oferă cei din Ghencea, fiindcă am stabilit o întîlnire cu ei".
Argăseală confirmă afirmaţia lui Gigi Becali: "Sîntem foarte aproape să-i convingem pe Artiom şi pe Arman. Ei au dreptate atunci cînd spun că Stoichiţă nu e suficient ca să aleagă Steaua, însă cu siguranţă vor primi şi un argument de natură financiară".
"Cel mai tîrziu sîmbătă se va şti unde vor juca din retur Artiom şi Arman Karamian. În afara Stelei, mai avem şi alte oferte bune din Liga I!"
Arthur Karamian, agentul gemenilor
350.000 de euro pe an a fost salariul lui Artiom Karamian la Timişoara. Arman primea 100.000 de euro pe sezon
3 posturi joacă Arman Karamian: mijlocaş dreapta şi stînga plus atacant. Artiom e fundaş sau mijlocaş stînga
250.000 de euro e cel mai mare contract de la Steaua, al lui Kapetanos. Ca să-şi păstreze salariul, grecul a acceptat să poată fi dat afară la fiecare şase luni