Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 iulie 2021 20:11 / Actualizat miercuri, 21 iulie 2021 20:50
Tudorel Stoica (66 de ani), fostul mare jucător al Stelei, se opune vehement ideii ca FCSB să poată juca în Ghencea. Reacția fostului mijlocaș vine la câteva ore după ce Gigi Becali a anunțat că a făcut o solicitare pentru a juca pe ultramoderna arenă din Ghencea.
„Să fiu direct, FCSB n-are ce să caute în Ghencea. Cei de la FCSB s-au declarat public inamicii publici ai Stelei. Când ți-am luat casa și nu mai ai unde să stai, vii să stai la mine în casă? Te declari dușmanul nostru și vrei să joci aici? E stadionul echipei Steaua!
Am auzit azi pe cineva de la FCSB că orice antrenor își dorește să antreneze la Steaua (n.r - Dinu Todoran). Steaua e Steaua, FCSB e FCSB. Sunt două echipe diferite. Una joacă în Liga 1, iar cealaltă în Liga 2. Aroganța lui Gigi Becali e prea mare”.
Tudorel Stoica: „FCSB să se ducă la prietenii ei, la Botoșani, la Buzău”
„Să se ducă la «Arcul de Triumf», de ce nu se aduc acolo? Dacă nu, să se ducă pe la prietenii lor, pe la Botoșani, pe la Buzău.
Pentru ceea ce au declarat oamenii de la FCSB, cei din Armată n-ar trebui să o primească pe FCSB în Ghencea! Din punctul meu de vedere, n-au ce căuta acolo! Să se ducă unde vor ei!”, a spus Tudorel Stoica, la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Gigi Becali, cerere pentru a juca în Ghencea: „CSA s-a încurcat ca puiu-n lână”
FCSB a depus cerere pentru a evolua pe Arcul de Triumf, dar solicitarea roș-albaștrilor a fost respinsă din motive juridice. Ca atare, FCSB a făcut cerere pentru a i se permite accesul pe Stadionul Steaua, din Ghencea, casa rivalilor de la CSA.
„Am făcut cerere pentru Ghencea, noi facem totul sub formă legală. Vrem să vedem, am făcut și la Arcul de Triumf și ne-au spus că nu au încă modalitatea de a închiria, nu au forma juridică necesară.
Am făcut și la Ghencea, să vedem ce ne spun. Știți ce au făcut ei (cei de la CSA Steaua, n.r.)? S-au încurcat ca puiu-n lână, și-au dat seama că nu au nicio finalitate. Dacă dau echipa, intră în bucluc. Dacă nu o dau, nu pot promova. Dacă vor să o dea, nu au cui!”, a declarat Becali la Pro X.
Tudorel Stoica, pro CSA Steaua
Fostul mare mijlocaș al Stelei din anii '70 și '80 a fost, alături de Victor Pițurcă, dar și de Gabi Balint, Lăcătuș și alte mari nume, printre primii care au susținut proiectul CSA Steaua și chiar au salutat decizia instanței de a-l deposeda pe Gigi Becali de marca și de sigla Steaua, decizie care s-a dat în decembrie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
- 7 titluri de campion a câștigat Tudorel Stoica în tricoul Stelei. A fost unul dintre jucătorii fundamentali pentru performanța Stelei în Cupa Campionilor, în 1986;
- 38 de meciuri a jucat Stoica în cupele europene și Cupa Intercontinentală: în sezoanele '85-'86, '87-'88 și '88-'89, când Steaua a jucat două finale și o semifinală de CCE, Tudorel a absentat într-un singur joc, chiar finala de la Sevilla, din cauza cumulului de cartonașe galbene;
- 14 trofee a cucerit Tudorel în roș-albastru: Cupa Campionilor, Supercupa Europei, 7 titluri de campion și 5 Cupe ale României
Caracteristici stadion Steaua
- Capacitate: 31.254 de locuri;
- Cost: 94.700.000 euro
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație;
- Restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă;
- Suprafața construită este de 82.000 mp, de la 70.000 mp; spații de antrenament pentru alte sporturi.