FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ştefan Bărboianu e convins că Dinamo va face o figură frumoasă în acest sezon: "Sîntem mai puternici ca anul trecut!"

Bărboianu are o cotă de 650.000 de euro, conform transfermarkt.de
Bărboianu are o cotă de 650.000 de euro, conform transfermarkt.de

Articol de - Publicat joi, 14 august 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 13 august 2014 20:53

Ştefan Bărboianu consideră că echipa din sezonul acesta este superioară celei din sezonul trecut şi îşi împărtăşeşte secretele care l-au ajutat să ajungă titular şi al doilea căpitan la Dinamo.

Cînd a ajuns la Dinamo, anul trecut, Ştefan Bărboianu era un jucător venit de la echipa secundă a Astrei Giurgiu. Mai mult, avea o povară grea pe umeri, autogolul marcat în finala Cupei, cu Steaua, din primul său mandat la Dinamo.

Acum, fotbalistul 26 de ani a devenit jucător de bază în echipa gîndită de Stoican şi a jucat pînă acum pe 5 posturi: închizător, fundaş stînga şi dreapta, mijlocaş stînga şi dreapta.

- Ştefan, joci peste tot, de la fundaş la mijlocaş, te bagi şi în atac?
- (rîde) Să nu exagerăm! Acolo chiar nu m-aş băga. Sincer, cînd am venit la Dinamo, nici eu nu mă aşteptam să ajung să joc pe atîtea posturi. Această polivalenţă cred că m-a făcut să mă impun ca titular la Dinamo. Sper că evoluţiile mele, indiferent de postul jucat, sînt apreciate!

"Am luat-o de la zero!"

- Tu te-ai oferit să joci şi la mijloc?
- Nu! Trebuie să recunosc că este sută la sută meritul lui Mister Stoican. El m-a forţat şi mai sus de apărare şi uite că a ieşit bine! Îi mulţumesc că a văzut în mine acest potenţial şi l-a fructificat.

- Cînd ai venit la Dinamo nu erai într-o pasă tocmai bună. Cum ai trecut de ea?
- Da, am venit după o perioadă foarte dificilă pentru mine, de la Astra. Cred că m-a salvat atitudinea pe care am avut-o! Mi-am zis că singura mea şansă pentru a reuşi la Dinamo este să nu mă mai gîndesc la ce a fost şi să o iau de la zero. Am avut o mare dorinţă să arăt că nu sînt un jucător terminat! Acum mă gîndesc chiar şi la echipa naţională!

- Ai ajuns şi al doilea căpitan al lui Dinamo în doar un an. Cum este?
- Acest lucru a însemnat pentru mine recunoaşterea performanţelor şi mă ambiţionează şi mai mult de acum înainte.

"Vrem un trofeu anul acesta!"

- Cum ţi se pare echipa de anul acesta faţă de cea de anul trecut, care a terminat pe locul 4?
- Mai puternică!

- Totuşi, au plecat mai mulţi jucători importanţi, fiind înlocuiţi de tineri fără experienţă.
- Ai dreptate, dar scheletul a rămas acelaşi şi relaţiile de joc s-au consolidat. Cu puţin noroc, acum puteam avea 9 puncte. Oricum, îţi spun, cei tineri cresc valoric de la zi la zi şi noi lucrăm foarte mult cu ei, pe toate planurile. Veţi vedea! Dinamo se luptă anul acesta la cel puţin un trofeu, şi nu declar asta doar de dragul de a declara!

- Pe ce te bazezi cînd spui asta?
- În afară de staff-ul tehnic, care este într-o permanentă legătură cu ei, noi sîntem prieteni şi ieşim des, nu obligaţi de acţiuni ale clubului, ci ca prieteni! Mergem la masă cu soţiile, prietenele şi atunci vorbim de fotbal, analizăm. Noi, cei mai experimentaţi, le dăm sfaturi. Dacă ai în minte doar să bifezi meciuri în tricoul lui Dinamo şi atît, nu vei face nimic, dar dacă îţi doreşti cu adevărat performanţă şi trofee, atunci nu are cum să nu îţi iasă jocul, pentru că eşti concentrat sută la sută.

4 goluri în 147 de meciuri a marcat Bărboianu în prima ligă

28 de meciuri şi un gol a strîns Bărboianu în toate competiţiile la Dinamo

"Evoluţiile bune se datorează şi soţiei mele, cu care m-am căsătorit de curînd. Căsătoria mi-a adus liniştea sufletească de care aveam nevoie pentru a mă gîndi strict la fotbal" (Ştefan Bărboianu)

"Mă rog la Dumnezeu să mă ţină sănătos şi să joc tot aşa! Următorul pas este naţionala! Am 26 de ani, am ajuns la maturitatea fotbalistică, e normal să mă gîndesc şi la convocare" (Ştefan Bărboianu)

"Mitraliera", debut cu dreptul
Florin Bratu a cîştigat ieri primul său meci oficial din cariera sa de antrenor. Bratone pregăteşte din această vară Dinamo II, echipă care a învins cu 3-1 partida cu CS Viitorul Buzău, contînd pentru faza a 3-a din cadrul Cupei României Timişoreana, ediţia 2014-2015.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (15)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  17 August 2014, 13:47

fane, mai multe fapte, mai putine vorbe. sa voarbeasca oaele... desi nu prea pot, sunt cam greoaie..))

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 August 2014, 22:24
Postat de dinamovist_infocat pe 14 August 2014, 09:35

Eu va doresc sa terminati pe un loc de Europa... si nu glumesc.

nu-ti face griji tovarasa klobna, facem ce putem, poate veti avea niste surprize de sa va cada falca. prea ati devenit nesimtiti, pe bune.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 August 2014, 22:23
Postat de vasy86le pe 14 August 2014, 20:58

Hai sa nu aruncam vina pe el, a gresit omul, se mai intampla, s-a intamplat si la case mai mari.

evident. unii nu prea su simtul masurii.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează