Articol de GSP - Publicat luni, 02 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 02 mai 2011 12:21
Fiind cunoscută lipsa lichidităţilor în fotbalul românesc, patronii de club devin din ce în ce mai ingenioşi cînd vine vorba de evitarea cheltuielilor. Adrian Mititelu şi-a creat un trademark prin care scapă de tehnicienii indezirabili, pe care patronul din Bănie îi suspendă din funcţie, evitînd astfel rezilierea contractului. De ce? În cazul în care Mititelu ar rupe înţelegerea din iniţiativa sa, el ar fi obligat să-şi despăgubească angajatul demis, lucru care însă nu s-a întîmplat cu nici unul dintre cei 4 antrenori schimbaţi în ultimul an. GSP.RO vă prezintă filmul schimbărilor de pe banca Universităţii, începînd cu numirea olandezului Mark Wotte, din iarna trecută.
MARK WOTTE (7 ianuarie 2010 - 3 mai 2010)
Doa o primăvară a rezistat Wotte la Craiova. Deşi avea la dispoziţie o echipă necoaptă, olandezul a bătut Rapidul, Vasluiul sau Braşovul şi a ţinut echipa Universităţii în afara zonei retrogradabile (la 5 puncte distanţă). După două înfrîngeri consecutive pe teren propriu însă, Mititelu şi-a pierdut răbdarea cu tehnicianul batav şi a decis să-l suspende din funcţie pe acesta la capătul unui dezamăgitor 1-3 acasă cu Inter Curtea de Argeş. În locul său, Mititelu i-a lăsat responsabili pe Eugen Trică şi George Biţă. La aproape 6 luni de la plecarea de la Craiova, Wotte încă mai avea de primit circa 50.000 de euro, reprezentînd rate contractuale neonorate de clubul oltean.
VICTOR PIŢURCĂ (26 august 2010 - 11 ianuarie 2011)
Tot 6 luni a rezistat şi intransigentul Piţurcă la Craiova. După ce a plecat de la Steaua, Piţi a acceptat provocarea echipei sale de suflet, la care a încercat să menţină o ştachetă cît mai înaltă. A început bine, cu o victorie acasă în faţa Sportului Studenţesc, obţinută în prelungiri, iar apoi au urmat remize cu Rapid şi Dinamo, dar şi victorii răsunătoare cu Tg Mureş (4-1), U. Cluj (3-0) sau FC Braşov (3-0). 5 meciuri consecutive fără victorie i-au fost fatale lui Piţurcă însă. După un 1-2 în deplasare la CFR Cluj, Mititelu a "mutat" din nou, suspendîndu-l pe cel care a ajutat chiar şi financiar Universitatea Craiova. Locul său a fost luat de italianul Nicolo Napoli.
NICOLO NAPOLI (27 februarie 2011 - 2 aprilie 2011)
A fost mantaua de vreme rea a lui Mititelu, care l-a numit pe italian în funcţia de principal de nu mai puţin de 3 ori. Acesta a antrenat în stagiunea 2003/2004, fiind îndepărtat şi readus la club în decurs de doar cîteva luni. Napoli nu a rezistat tentaţiei nici în 2011, cînd Adrian Mititelu l-a adus în Bănie în locul fostului selecţioner Victor Piţurcă. A avut însă un bilant dezastruos, cu 3 înfrîngeri şi o remiză în cele 4 meciuri în care a antrenat echipa "leilor". Eşecul de pe terenul Sportului Studenţesc, scor 0-3, i-a fost fatal italianului, care a părăsit imediat corabia, fiind, cum altfel?, suspendat din funcţie pînă în momentul demisiei.
Mititelu declara la acea vreme: "Nu vreau să-l dau eu afară pentru că vreau să ramînem prieteni, mai ales că am mai avut conflicte de acest gen pînă acum. Sper să renunţe el, pentru că nu văd nici o schimbare la echipă şi nici nu sînt şanse să se schimbe ceva pînă la vară, iar retrogradarea e tot mai aproape".
LAURENŢIU REGHECAMPF (4 aprilie 2011 - 1 mai 2011)
Doar o lună a rezistat Reghe la Craiova, în cel de-al doilea mandat al său în Bănie. Deşi a preluat o echipă aflată într-o situaţie catastrofală, fostul internaţional român a scos un 0-0 pe Giuleşti cu Rapid şi a fost destul de aproape de o surpriză pe terenul Vasluiului. Tocmai cînd se părea că echipa prinde contur sub bagheta lui Reghecampf, acesta a fost suspendat de patron din funcţie pentru că nu i-a luat în lotul pentru jocul cu Urziceni pe cei doi fraţi Costea. Reghecampf a avut motive întemeiate, criticînd modul în care cei doi privesc viaţa de fotbalist, iar decizia sa s-a văzut că nu a afectat interesele echipei, ba din contră! Fără "gemenii golului" în primul 11, Craiova a făcut instrucţie cu Unirea Urziceni, scor 3-0.
Reghecampf spune că cei doi fraţi Costea şi-au admis greşeala făcută imediat: "E o aberaţie, să fii demis de la o pizza şi o porţie de papanaşi. Eu am ieşit afară atunci, iar ei au venit după mine şi au recunoscut că au greşit. Şi-au dat seama şi mi-au spus că nu e normal ce au făcut. Pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie, era normal să se ia o hotărîre".
Astfel, Mititelu a reuşit "performanţa" de a rula 4 antrenori principali în doar 12 luni, asta dacă nu luăm în calcul şi interimatele asigurate de-a lungul timpului de Eugen Trică sau Aurică Ţicleanu. Efectul acestor decizii? Craiova este cu un pas în liga a doua şi trebuie să tragă din greu pentru a scăpa de fiorii matineului în stagiunea viitoare.
Universitatea este clasată acum pe locul 15 şi are 3 puncte de recuperat pînă la primul loc ce asigură salvarea, ocupat acum de Gloria Bistriţa. Etapa viitoare, Craivoa joacă pe terenul unei echipe angrenate în lupta pentru titlu, Oţelul Galaţi. Meciul se va disputa pe 5 mai, de la ora 21:30 şi este transmis live de DigiSport.

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat