Articol de GSP - Publicat marti, 01 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 01 noiembrie 2011 11:48
Foşti colaboratori ai antrenorului de la Petrolul mărturisesc că acesta a avut sprijinul fanilor, care îl ascultă orbeşte, "pentru că, pe unde a fost, la CSM Ploieşti sau la Petrolul, suporterii au avut mereu avantaje"
Ploieştiul pare un adevărat focar al violenţelor în fotbal. Oamenii din oraş spun că, indiferent unde a fost, la CSM Ploieşti sau la Petrolul, Vivi Răchită a transformat o mare parte a galeriei în masă de manevră, într-o "armată personală", pentru a-i pune sub presiune pe cei care nu-i erau alături. "Gata, a venit Ferguson de Păuleşti! Gata, eu conduc tot", povestesc personaje din lumea fotbalului ploieştean că ar fi decretat Răchită la sosirea la CSM Ploieşti, în 2007, în Liga a III-a. Acolo unde a fost instalat la iniţiativa lui Mihai Costache şi la presiunea galeriei, care părăsise defuncta Petrolul şi venise alături de Răchită, la astrali. De atunci, episoadele violente cu suporterii parcă teleghidaţi au fost tot mai dese. O sursă a Gazetei a dezvăluit o parte din acestea.
Ianuarie 2008, cantonamentul din Predeal al celor de la CSM Ploieşti: "Directorul sportiv Costel Lazăr trimite în cantonament 3 jucători din Israel. Răchită a luat foc, că se trece peste capul lui. A aruncat cu mese. A anunţat că-şi dă demisia. Apoi, de faţă cu alţi conducători ai echipei, a început să-i sune pe cei din galerie, să le ceară să pună presiune şi să-l ameninţe pe Costel Lazăr".
"N-am avut probleme cu galeria, dar ştiu că Răchită îi manevra pe suporteri. Îmi amintesc că a făcut scandal atunci, în cantonament! Răchită a fost mereu atent cu fanii, ei îl ascultau orbeşte, i se subordonau direct!"
Costel Lazăr, director sportiv Astra
Returul 2007-2008, partida Chimia Brazi-CSM Ploieşti: "Gazdele au interzis accesul galeriei ploieştene în stadion. După partidă, cîştigată de oaspeţi cu 1-0, Răchită s-a dus la galerie şi a început să plîngă, că n-au putut intra fanii în tribune. Seara, în mijlocul oraşului, galeria s-a strîns şi i-a compus un imn. «Pentru noi ai plîns/Este de ajuns/Vivi te iubim/ Vivi te iubim!». Răchită le dădea încă de atunci cîte 1.000 de euro pe lună şefilor de galerie. De multe ori le aducea de acasă fanilor butoaie de vin".
Iunie 2008. CSM Ploieşti promova în Liga a II-a, după victoria, 3-0, cu Berceni: "Galeria a intrat pe teren. Fanii înjurau la greu Steaua. «Te-am ajutat, te-am sprijinit, plata o vrem cu Steaua!», îi strigau fanii lui Vivi. Răchită le-a spus atunci cu voce tare: «Mai aşteptaţi un an, să promovăm în Liga 1, şi puteţi să vă faceţi de cap cu Steaua!».
Septembrie 2008. Ştefan Chiţu, preşedinte la CSM Ploieşti, aduce la echipă un tînăr jucător, Bica. Acesta a dispărut de la echipă. Cînd l-au găsit, în plină şedinţă de Consiliu de Administraţie, Chiţu i-a dat un pumn jucătorului. Răchită a sărit să-l apere. L-a ameninţat pe Chiţu că nu mai iese din Ploieşti. A chemat galeria. Chiţu a scăpat, plecînd mai repede la Cîmpina: "Dar suporterii s-au dus după el, la Cîmpina. Răchită l-a anunţat atunci pe Niculae că îşi dă demisia. A scris-o şi a lăsat-o la club. Dar a rămas în continuare antrenor".
Decembrie 2008, final de tur, Liga a II-a: "Conducerea de la CSM Ploieşti, nemulţumită că echipa era pe 3, sub Progresul, antrenată de Şumudică, a decis să renunţe la Răchită. I-a fost trimisă prin poştă demisia pe care şi-o dăduse în septembrie, dar aprobată! Vivi a luat foc. A sunat iar galeria. Suporterii s-au dus la stadion, apoi acasă la Manea, preşedintele Consiliului de Administraţie. Au vrut să dea foc porţilor, gardurilor".
"Nu pot să-l acuz pe Răchită, dar suporterii au venit şi la mine acasă atunci. Mi-au scris pe garduri porcării. Nu aveau de unde să ştie unde stau. Doar Răchită avea diverse întîlniri cu suporterii prin oraş"
Marian Manea, preşedinte Consiliul de Administraţie Astra
Martie 2011. Petrolul a pierdut, 0-3 la Alba Iulia, în Liga a II-a: "Pe drum, în plin cîmp, autocarul suporterilor l-a oprit pe cel al echipei, iar Răchită a coborît să discute cu fanii. Erau băuţi, porniţi pe scandal. Apoi, Răchită a cerut să se deschidă uşile de la autocarul jucătorilor şi suporterii au intrat peste ei. I-au înjurat, i-au ameninţat, i-au scuipat. Să bage frica în ei. Totul este condus şi regizat de Răchită!".
"Presa din Ploieşti a dezvăluit că Octav Preda, şeful asociaţiei suporterilor ««Petrolul sîntem noi»», este asistent la Departamentul de marketing la Petrolul, este plătit de club. Acolo Răchită conduce totul"
Marian Manea, preşedinte Consiliul de Administraţie Astra
"Nu am nici un fel de influenţă asupra galeriei. Sînt organizaţi într-o asociaţie proprie, se autofinanţează, clubul nu se implică în nici un fel de activitatea lor"
Valeriu Răchită, manager Petrolul
Daune de la firma de pază
Clubul ploieştean va rezilia contractul cu firma de pază "Galant Security". Alexandru Crîngu, preşedinte: "Lucram cu ei de un an şi jumătate, sezonul trecut a fost chiar gratis, le-am pus doar două bannere pe stadion. Îi vom da acum în judecată pentru daune, inclusiv pentru recuperarea amenzilor pe care le vom primi probabil din partea comisiilor ligii".
Răchită: demisie neacceptată
Managerul Petrolului, Valeriu Răchită, a subliniat că şi-a depus mandatul în faţa primarului şi a prefectului: "Am considerat că trebuie să-mi asum vina pentru această situaţie. Dar demisia nu mi-a fost acceptată, am convenit să merg mai departe pînă la iarnă şi să tragem apoi linie".
Chetă pentru agresor
Tovarăşii din galerie ai lui Dragoş Enache au venit ieri să-l susţină la Parchet şi la Tribunal. Ei intenţionează să facă o chetă pentru a contribui la onorariul avocatului. "A devenit deja un idol pentru ultraşi", spun suporterii Petrolului.