Articol de GSP - Publicat sambata, 17 octombrie 2015 00:00
Campioanei i-a fost propus în 2013 Vincent Aboubakar, gratis. Nu l-a luat pentru că nu-l știa patronul. Camerunezul e azi golgeterul ”fabricii” Porto, cel mai tare club-afacere din Europa.
Vincent Aboubakar încă nu e faimos, dar ascensiunea pe care a înregistrat-o în ultimii doi ani e fantastică! Mai ales pentru un fotbalist pe care Steaua ar fi putut să-l obțină gratis! Camerunezul le-a fost propus roș-albaștrilor în 2013, cînd era la final de contract cu Valenciennes.
Prin impresari, Daniel Stanciu a aflat că Aboubakar era disponibil și i-a transmis informația lui Becali. Daniel lucra pentru Steaua în acea perioadă. Gigi a refuzat afacerea, fidel principiului de a achiziționa doar jucători pe care îi cunoaște el.
Africanul nu a fost protagonistul vreunui transfer spectaculos atunci. A rămas în Ligue 1, la Lorient. Ulterior avea să devină unul dintre cel mai bine cotați tineri atacanți din Europa, un statut confirmat de transferul la Porto, petrecut în vara anului trecut.
Campioana Portugaliei l-a cumpărat de la Lorient cu 3 milioane de euro. Aboubakar a fost mai mult rezervă în sezonul trecut, ca backup pentru columbianul Jackson Martinez. O dată cu plecarea sud-americanului la Atletico Madrid, Vincent a devenit important.
Are 7 meciuri și 4 goluri în campionat, iar în Champions League a marcat de două ori în deplasarea de la Kiev, la 2-2 cu Dinamo.
Becali a continuat să cumpere doar jucători pe care i-a văzut el jucînd. Așa s-a ales în vara asta cu Tade, cumpărat de la CFR Cluj cu 500.000 de euro, un francez de 29 de ani cu două goluri în 17 prezențe la Steaua, ambele din penalty-uri.
10 goluri are Aboubakar (23 de ani) în 41 de apariții la "naționala" Camerunului. Tade a recunoscut că și-a inventat cîteva selecții la selecționatele de juniori ale Coastei de Fildeș ca să-și "cosmetizeze" CV-ul
Cum s-a descurcat Aboubakar în Europa:
Sezonul | Echipa | Meciuri/Goluri |
2010-2011 | Valenciennes | 17/1 |
2011-2012 | Valenciennes | 27/6 |
2012-2013 | Valenciennes | 28/2 |
2013-2014 | Lorient | 35/16 |
2014-2015 | Porto | 14/4 |
2015-2016 | Porto | 7/4 |
A mai greșit și cu Dayro
Becali a mai ratat selecția și în alte dăți, nu doar cînd l-a refuzat pe Aboubakar. În 2008, Steaua a achitat două milioane de dolari pentru Dayro Moreno, de la Once Caldas. Atacantul era cotat bine, fusese chemat de cîteva ori în echipa națională a Columbiei. Dar nu a confirmat la București și a plecat după trei ani în care a jucat 44 de meciuri și a marcat 9 goluri.
Apoi cariera lui Moreno a mers în regres. El e legitimat acum la Tijuana, în Mexic. Adrian Ilie, managerul clubului în momentul afacerii Dayro, îi recomandase lui Gigi alt columbian, pe Adrian Ramos. Becali nu l-a ascultat pe Ilie și s-a păcălit. Ramos a trecut în 2009 la Hertha Berlin, de unde l-a cumpărat Dortmund. Cînd i-a fost propus Stelei, Adrian era la America de Cali.
S-a păcălit și Olăroiu
Becali se poate consola cu gîndul că și specialiștii mai greșesc. Adrian Ilie aflase de Aleksandar Kolarov de la un agent sîrb, care i-l propunea Stelei pe fundașul stînga. Ilie și Olăroiu l-au urmărit pe Kolarov într-o partidă a "naționalei" U21 a Serbiei. "Nu face faza defensivă" a fost concluzia lui Oli.
Tehnicianul a insistat că mai bun ar fi Emeghara, de la Poli Timișoara, pentru care Steaua a plătit 1,5 milioane de euro. Cariera lui Emeghara a fost distrusă de accidentări la genunchi dese și extrem de grave. Pe Kolarov l-a luat Lazio de la OFK Belgrad, apoi Manchester City l-a cumpărat din Italia cu 20 de milioane de euro.
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)