Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 19 septembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 18 septembrie 2012 21:18
”Cîinii” au posibilitatea, de ieri, să aprofundeze studii care să-i ajute într-o carieră viitoare. Vor avea şanse de a deveni specialişti şi în afaceri, dar şi în arbitraj.
Reprezentanţii AFAN au ales ieri Dinamo pentru a demara un proiect la nivelul Ligii 1 prin care să promoveze un nou program e-learning, dedicat sportivilor. Conceptul de e-learning este un tip de educaţie la distanţă, iar o instituţie furnizează, în special prin internet, materiale didactice în aşa fel încît să fie repede asimilate de către studenţi. Întreaga comunicare se face online. Roş-albii au urmărit lecţia predată la Săftica, urmînd să decidă în viitorul apropiat dacă vor să aprofundeze diverse studii.
Cînd au văzut că printre domeniile de curs apare şi "administrarea societăţilor comerciale cu activitate sportivă", veteranii Cătălin Munteanu şi Ionel Dănciulescu au lansat gluma zilei: "Uite asta o să urmăm noi, ca să-l pensionăm mai repede pe nea Tică Dănilescu!".
În ceea ce priveşte cursul de "arbitraj de fotbal", materialul didactic este conceput chiar de Alexandru Tudor. "Trebuie să înscriem pe vreunul la aşa ceva, să învăţăm dedesubturile arbitrajului şi arbitrilor, nu mai avem oameni care să se priceapă la acest domeniu", s-au mai amuzat roş-albii. Printre cele 20 de domenii mai sînt "organizare de evenimente sportive", "consiliere sportivă", "competenţe anteprenoriale", "jurnalism sportiv" şi "competenţe IT".
"După finalul carierei, fotbaliştii, sportivii pot avea o alternativă în ceea ce priveşte un serviciu, o carieră viitoare, din care pot cîştiga bani pentru familie" (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Mister ţine cu veteranii
Cornel Dinu este de părere că New Dinamo 2012 se poate construi şi cu ajutorul fotbaliştilor cu experienţă: "Echipele adevărate se construiesc cu şi pe piloni reali, cu sportivi adevăraţi, cu o capacitate morală deosebită, gen Cătălin Munteanu şi Ionel Dănciulescu. Nu poţi creşte o pădure tînără fără să ai şi stejari bătrîni, cum spunea şi Nicolae Iorga. În 1997, 1998, s-a construit o echipă tînără în jurul unui Lupescu, Vlădoiu, Iftodi, s-a creat o emulaţie extraordinară şi Dinamo a făcut performanţe deosebite la începutul anilor 2000".
Cum se poate vindeca Alexe
Dănciulescu, 35 de ani, este de părere că Marius Alexe, 22 de ani, poate trece peste pasa neagră din prezent: "Jucînd bine, marcînd goluri, aşa scapă de toată presiunea, de înjurături. Eu aşa am procedat cînd nu-mi ieşeau lucrurile". Atacantul a mai declarat: "Pot continua în staff-ul lui Dinamo, în viitor, orice, să ajut clubul, echipa. Au fost discuţii cîndva referitor la acest subiect. Oricum, mai vreau să joc cîţiva ani, pentru că simt că pot. Dacă nu se va putea, asta e viaţa, înţeleg".
Inbox
- Şi Gigi Becali a ajuns să facă lobby pentru titularizarea lui Dănciulescu: "Este un fotbalist de calitate, nu înţeleg de ce nu joacă! Şi cu CFR Cluj dacă ar fi evoluat, Dinamo scotea un egal, nu pierdea. Cum să ţii un fotbalist ca el rezervă?!".
- Edgar Alvarez n-a ajuns nici ieri în Bucureşti, dar roş-albii îl aşteaptă pentru a vedea care mai e situaţia lui medicală. Se estimează ca în iarnă să se încheie, prematur, relaţia dintre hondurian şi "cîinii".
- Borcea nu crede că 8 puncte care separă acum Dinamo de locul 1 sînt de neremontat: "Băieţii să creadă în ei, alături de Bonetti pot reajunge în cursa pentru titlu. Şi noi am condus trei sferturi din campionatul trecut şi n-am prins podiumul, fiind depăşiţi de alţii, care erau la 10 puncte în spate".