FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Trimisul Gazetei Sporturilor în Antalya a analizat evoluţia Stelei cu Vasas: "3-4-3: REPETENŢI, 4-4-2: PREMIANŢI"

Cristi Tanase, Tanase, Steaua
Cristi Tanase, Tanase, Steaua

Articol de , - Publicat marti, 02 februarie 2010 00:00

Steaua a învins aseară pe Vasas Budapesta cu 2-0 într-un meci în care a folosit două sisteme diferite. Primele 45 de minute au fost un fiasco total, însă în repriza a doua, cu Tănase în formă de zile mari, Steaua a dominat şi a jucat la un nivel foarte ridicat

Pentru primul amical al celui de-al doilea stagiu, Steaua şi-a ales un adversar cu nume în istoria fotbalului Ungariei, dar modest în acest moment. Vasas Budapesta, ocupanta locului 10 la finalul turului, dar cu multe titluri şi trofee în palmares, cîştigate pînă la finalul anilor '70.

Stoichiţă a surprins, modificînd sistemul faţă de cele două amicale susţinute în primul stagiu. A trecut de la 4-4-2 la 3-4-3. A jucat aşa o repriză, după care a schimbat din nou şi în a doua parte a trecut iar la 4-4-2. Ce concluzii se trag după două reprize în două sisteme diferite?

SISTEMUL 3-4-3 a fost de nota 4
1. Apărare subţire
Stoichiţă a titularizat toţi fundaşii centrali din lotul deplasat în Antalya, însă doi dintre ei au picat testul în prima repriză. Baciu a început meciul cu o mare gafă, pasînd direct la adversar, însă Tătăruşanu a evitat golul. Apoi a fost transformat în jalon de un atacant, însă Steaua a scăpat din nou cu faţa curată. Nici Tudose n-a excelat, el fiind ţinta criticilor lui Stoichiţă. Doar Jelev a fost sigur pe sine într-un sistem în care Steaua s-a simţit extrem de incomod, fiind dominată de o echipă limitată.

2. Atac inexistent
Chiar dacă pe hîrtie părea o echipă ofensivă, Steaua n-a reuşit nimic în atac! Andrei Ionescu a jucat probabil în premieră ca atacant în banda dreaptă, în vreme ce Stancu şi Surdu s-au zbătut degeaba, neavînd obiectul muncii şi părînd şi ei stingheriţi de postura în care au evoluat.

3. Doar Bănel şi-a făcut treaba
În condiţiile în care Tudela joacă prea simplu şi n-a conceput nimic, iar Toja a ajuns să se dribleze şi singur, Nicoliţă a ţinut-o pe Steaua în viaţă în prima parte. A alergat probabil minimum 6-7 kilometri, a făcut întreaga bandă dreaptă şi a avut singurele apariţii în atac terminate cu centrări şi şuturi la poartă.

0 ocazii de gol şi-a creat Steaua în prima parte a meciului, în timp ce Vasas Budapesta a avut 3 ocazii de a înscrie

SISTEMUL 4-4-2 de nota 10
La pauză, Stoichiţă a schimbat nu numai sistemul, ci şi jucătorii. Au rămas în teren doar Jelev, Baciu, Ovidiu Petre şi Nicoliţă, iar jocul s-a schimbat în totalitate.

1. Tănase face tot jocul

Piteşteanul începe să arate de ce Becali a plătit pe el 1,8 milioane. Cînd a avut mingea la picior, a făcut ravagii printre adversari, a marcat un eurogol cu o execuţie perfectă de la 20 de metri, şut în diagonală în dreapta portarului, şi a deschis şi a limpezit mereu jocul Stelei. A mai fost o dată aproape de un gol fabulos, însă semifoarfeca sa de la 12 metri s-a dus razant cu transversala (80).

2. Kapetanos, aplaudat şi de MM
Cu "Kape" pe teren, Steaua a început să împingă jocul şi să conteze în careul advers. În minutul 50, grecul a tras peste după o fază la care lucraseră Szekely şi Tănase, apoi a marcat după o fază în care a preluat pe piept şi a şutat imparabil din "drop", execuţie care l-a făcut pe Mihai Stoica, managerul Urziceniului, aflat în tribune, să aplaude, alături de toţi cei de pe stadion.

3. Szekely şi Bănel, de neoprit pe benzi
Dacă ar fi fost aseară la meci, fraţii Karamian ar fi trebuit să cadă serios pe gînduri. De ce? Pentru că Szekely pe dreapta şi Bănel pe stînga au jucat aproape perfect şi au făcut franjuri o echipă care nu a mai putut face faţă Stelei în nici un moment. Primul gol a plecat din bocancul lui Nicoliţă, cel de-al doilea a venit din centrarea lui Szekely.

4. La mijloc, cheia e Pleşan
În prima parte, Ovidiu Petre a părut nesigur alături de Tudela. În partea a doua, avîndu-l pe Pleşan lîngă el, a jucat foarte bine. Mihăiţă a închis toate culoarele şi a urcat decisiv în ofensivă, părînd să fie jolly-jocker-ul din jocul Stelei în centrul terenului.

5 ocazii de gol şi-a creat Steaua în ultimele 45 de minute, în afara celor două goluri, în vreme ce adversarii n-au tras nici măcar un şut pe poartă

DIALOGUL SERII
Reporter: Domnule MM Stoica, aţi venit la meciul Stelei, deja începeţi să vă urmăriţi adversarele?
MM: Da, am început deja să vedem meciurile lui Liverpool, cu care ne vom întîlni în Cupa UEFA

Iovan a venit după Tănase
La meciul Stelei de aseară a fost prezent şi Ştefan Iovan, secundul selecţionerului Răzvan Lucescu. Iovan s-a întreţinut înainte de meci cu Stoichiţă şi cu Panduru, după care s-a întîlnit cu Cristi Tănase, cu care a discutat preţ de cîteva minute. De fapt, atacantul piteştean a fost motivul vizitei sale la amicalul de aseară al Stelei.

MM i-a prezentat Steaua lui Levy
Exact în momentul în care cele două echipe ieşeau pe teren, în tribune şi-au făcut apariţia Ronni Levy şi Mihai Stoica, antrenorul şi managerul Unirii Urziceni. S-au aşezat pe ultimul rînd al tribunei, iar MM i-a prezentat antrenorului său aproape fiecare jucător al Stelei.

Emeghara menajat
Singurul jucător care n-a făcut deplasarea cu echipa la amicalul cu Vasas a fost Emeghara. Nigerianul a fost lăsat la hotel, Stoichiţă nedorind să-l folosească după  antrenamentele tari efectuate în ultima perioadă. Emeghara a fost săptămîna trecută la un consult la Bologna, iar medicii italieni i-au spus că totul este OK şi că va putea evolua fără probleme în retur.

Ovidiu Petre căpitan
Cum ieri Stoichiţă nu l-a folosit pe Petre Marin ca titular, a trebuit să desemneze un alt căpitan de echipă în prima repriză. Cel care a purtat banderola a fost Ovidiu Petre. La pauză, pe teren a intrat şi Petre Marin, însă căpitan a continuat să fie tot "Sîrmă".

Sportingbet, interzis şi la amicale
Steaua a jucat în echipamentul de bază aseară, cel în dungi roş-albastre, însă nu a avut imprimat pe piept numele sponsorului principal, Sportingbet. Motivul este acela că în Turcia reclama la agenţiile de pariuri este interzisă cu desăvîrşire chiar şi în "amicale". Steliştii s-au pregătit din timp şi au adus de la Bucureşti mai multe seturi de echipament fără sportingbet pe piept.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga

Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (36)
aureltg
aureltg  •  02 Februarie 2010, 13:27
Postat de aureltg pe 02 Februarie 2010, 13:25

eu, pana nu il vad pe steauafc.com pe tall, nu comentez despre el

anuntat pe site-ul oficial al clubului. cenzurati asta si ii lasati pe spameri sa posteze???

aureltg
aureltg  •  02 Februarie 2010, 13:26
Postat de pe 02 Februarie 2010, 13:07

Nu mai faceti comparatie cu Bergodi, pentru ca nu este corect. Gandeste-te in ce atmosfera a trebuit sa antreneze, cat timp a antrenat si mai ales ce echipa a avut la dispozitie. Lacatus nu are valoare, dar Bergodi nu a fost lasat sa faca ce trebuia. Greseala lui a fost ca a acceptat sa vina la echipa fara sa ii fie adusi jucatorii pe care i-a cerut; in schimb i-au fost bagati pe gat niste rebuturi pe care toata lumea crede ca le-a cerut el.

stiu ca bergodi a fost entuziast, numai ca la steaua mai trebuie si putin realism

aureltg
aureltg  •  02 Februarie 2010, 13:25
Postat de pe 02 Februarie 2010, 13:02

Intr-adevar, Steaua are lot pentru sistemul 4-3-3-1 care mi se pare cel mai adecvat. Dar eu il vad altfel: portar: Zapata sau Tatarusanu fundasi (de la dreapta la stanga): Golanski, Tall, Jelev, Emegara mijlocasi: Banel, Plesan, Karamian atacanti: Szekely, Tanase varf impins: Kapetanos Plesan mi se pare mai bun decat Ov. Petre pentru ca mai stie si un dribling sau o pasa pe langa faptul ca recupereaza bine la mijloc

eu, pana nu il vad pe steauafc.com pe tall, nu comentez despre el

Vezi toate comentariile (36)
Comentează