Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 13 iunie 2023 21:20 / Actualizat marti, 13 iunie 2023 21:29
U Cluj a remizat cu NK Celje, scor 1-1, în primul meci amical disputat de vreo formație din Liga 1 în această vară.
U Cluj a fost cea mai grăbită formație din Liga 1. A ajuns duminică în Slovenia, locul ales pentru cantonamentul de vară. Toni Petrea a trecut rapid la treabă, iar astăzi a avut programat primul test pe banca „șepcilor roșii”.
U Cluj, remiză în primul amical al verii
Clujenii au remizat, scor 1-1, în compania lui NK Celje, vicecampioana Sloveniei. Adversarii au deschis scorul în prima repriză, prin penalty-ul transformat de Lovro Bizjak. Reușita egalizatoare a venit în minutul 80 și a purtat semnătura lui Dorinel Oancea, conform paginii de Facebook a echipei ardelene.
💪 Suntem la încălzire și ne pregătim de NK Celje 🆚️ "U"! 📺 Partida nu va fi transmisă în direct, însă vom reveni cu rezumatul jocului pe canalul nostru de YouTube. #ToțiPentruU #JurnalDeCantonament #Presezon #StudențiiÎnSlovenia #MeciAmical #NKCeljevsU
Posted by FC Universitatea Cluj on Tuesday, June 13, 2023
Echipa de start a lui U Cluj: Iliev - Oancea, Pițian, Mitrea, Neacșu - Popadiuc, Nistor, Scocîlcă, Hofman - Tescan, R. Rotund
Au mai intrat: Nagy, Techereș, Chirilă, Pop.
Ovidiu Perianu, al 4-lea jucător care ajunge la U Cluj în această vară
Universitatea Cluj a anunțat, astăzi, împrumutul mijlocașului defensiv Ovidiu Perianu (21 de ani), de la vicecampioana României, FCSB.
Ovidiu Perianu este al 4-lea transfer pe care ardelenii îl bifează în această vară. Clujenii i-au mai adus pe Doru Popadiuc (28 de ani, mijlocaș) și Daniel Popa (27 de ani, atacant), ambii jucători liberi după plecarea de la Chindia, și pe Bogdan Mitrea (35 de ani, fundaș central), de la CS Universitatea Craiova.
Universitatea Cluj a anunțat și despărțirea de 7 jucători: Romario Pires, Florin Ilie, Denis Ispas, Adrian Bălan, Lorand Fulop, Ivan Goranov și Aurelian Păun, plus Florian Haită, care s-a întors la Constanța după împrumutul de la Farul.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Șumudică nu l-ar fi transferat la Rapid nici pe Iulian Cristea: „Nu știu pe ce post îl vor folosi”