Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 februarie 2017 12:00
Parcursul bun al celor de la Viitorul a făcut ca Gică Hagi să fie din nou în atenția marilor cluburi din Europa.
Galatasaray s-a despărțit de Jan Olde Riekerink, iar echipa caută un nou antrenor. Presa internațională anunță că Gică Hagi și Igor Tudor, antrenorul lui Karabukspor, sunt primele nume de pe lista șefilor lui Galata.
Totuși, Tudor are o clauză de 150.000 de euro și Galatasaray nu ar dori să o plătească. Astfel, Hagi ar avea prima șansă, potrivit goal.com.
Galatasaray este pe 3 în Turcia, cu 39 de puncte, la 5 puncte de liderul Beșiktaș.
Hagi ar fi la al treilea mandat pe banca lui Galatasaray, după cele din 2004-2005 și 2010-2011. "Regele" a câștigat Cupa Turciei, în 2005. Hagi este unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria lui Galatasaray, jucând acolo între 1996 și 2001 și câștigând 10 trofee.