Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 05 februarie 2020 16:25
FCSB // Gazeta Sporturilor a scris luni despre interesul manifestat de FCSB pentru Octavian Popescu, un mijlocaș lateral de 17 ani de la CS Universitatea Craivoa.
Laura Popescu, mama mijlocașului, a confirmat informația publicată de Gazeta Sporturilor.
"Da, este dorit de FCSB, dar nu ştiu ce va fi pentru că el are contract cu U Craiova până în vară. El este impresariat de domnul Giovanni Becali şi dânsul ştie mai bine ce se întâmplă", a spus Laura Popescu pentru Fanatik.
Alte surse din Bănie au declarat că, de fapt, Pițurcă l-ar fi recomandat pe Octavian agentului, iar acesta l-ar fi informat pe Gigi Becali despre posibilitatea de a-l lua gratis, iar patronul FCSB i-a însărcinat pe angajații săi să definitiveze mutarea.
Octavian Popescu: "Dacă vorbesc, se interpretează orice"
Gazeta Sporturilor a încercat să afle și poziția tânărului fotbalist. Pe o voce timidă, puștiul a replicat: "Vă rog să înțelegeți. Nu vreau să spun nimic, fiindcă orice aș spune s-ar interpreta și deja e prea mult pentru mine. Pot spune doar că sunt la Universitatea Craiova, mă prezint la antrenamentele echipei și încerc să fac totul cât mai bine pentru această formație".
Ce a zis Piți despre Octavian
Victor Pițurcă l-a lăudat public pe puști în luna noiembrie 2019. La momentul respectiv, fostul tehnician al oltenilor a declarat:
"Acum am mai cooptat la echipa mare doi jucători, Danciu și Popescu. Mi-a plăcut foarte mult cum au evoluat la echipa a doua. Şi aici o să fie o concurenţă. Danciu şi Popescu sunt mai mari decât Baiaram. Ei au împlinit 17 ani. Aceşti copii sunt foarte talentaţi, foarte buni. Puteau chiar să se impună să joace, dacă veneau mai devreme la echipă".
Mihai Neicuțescu putea fi luat cu 100.000 de euro
Oltenii nu s-au mișcat rapid, la momentul oportun, să investească 80.000 de euro pentru a-l lua definitiv pe Popescu. Iar un motiv, au deconspirat surse din Bănie, ar fi și legat de o altă afacere pe care au avut-o în vizor.
La finele lunii august, Dinamo a fost în negocieri cu U Craiova pentru transferul lui Mihai Neicuțescu, 21 de ani, în Bănie. Mai exact, "câinii" se mulțumeau la acel moment și cu 100.000 de euro pentru a-l ceda pe fotbalist, însă juveții nu s-au mișcat rapid până la finele mercato de vară.
Apoi, la jumătatea lunii octombrie, Neicuțescu a fost informat că trebuie să se opereze de urgență dacă vrea să-și continue cariera. "Cei de la Craiova s-au gândit că trebuie să aștepte și cu Octavian Popescu să vadă cum evoluează, pentru a nu risca niște bani degeaba", au spus surse apropiate clubului.
AR FI AL DOILEA TÂNĂR CARE FUGE LA FCSB
Dacă ajunge la FCSB, Popescu ar urma drumul lui Andrei Vlad. Portarul care avea atunci 18 ani a rupt în iunie 2017 contractul cu CS Universitatea Craiova și a semnat cu FCSB (Detalii AICI).