Articol de GSP - Publicat luni, 08 septembrie 2008 00:00
GAZ METAN
Lipsă de încredere
Atacantul Ciprian Prodan a dat asigurări că echipa şi-a revenit după o serie de trei runde în care nu a marcat şi promite o victorie împotriva Pandurilor. “Nu e o situaţie de criză, dar avem neapărat nevoie de trei puncte. Trebuie să avem mare grijă de punctele de pe teren propriu, nu ne mai permitem să le irosim. Sîntem decişi să ieşim din pasa proastă şi să apară primul gol. Avem nevoie de mai multă încredere în propriile forţe”, a spus Prodan. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
Pustai: “Nu e criză”
Tehnicianul Cristian Pustai “A fost vorba despre o săptămînă de semicantonament în care au fost patru zile cu antrenamente duble, terminate cu un joc şcoală. Sînt mulţumit de modul cum s-au pregătit jucătorii, am văzut angajament bun în joc, ceea ce îmi dă încredere pentru întîlnirea cu Pandurii. Dacă vom cîştiga jocul, pot spune că sîntem chiar in grafic. Nu este o criza la echipă, ci unele probleme, dar ce să zică formaţiie care nu au nici un punct”, a precizat Pustai. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
BISTRIŢA
Fără penalizări
Directorul sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, a mărturisit că nu se va lua nici o măsură financiară împotriva jucătorilor, chiar dacă au pierdut puncte preţioase pe finalul ultimelor două partide. “Am fost lipsiţi şi de noroc în cel puţin două partide. În ciuda unor meciuri mai slabe, nu am luat şi nu vom lua nici o măsură împotriva jucătorilor. Ar fi o prostie să facem asta. Fiecare echipă are momente mai bune sau mai proaste. Am încredere că echipa îşi va reveni”, a spus Horoba. (Claudiu Georgiu)

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”