Articol de GSP - Publicat vineri, 28 octombrie 2016 11:46
Flavius Stoican a declarat că Adi Mutu ar trebui să îi transmită direct lui Ioan Andone opiniile sale și a vorbit despre perioada mai dificilă pe care el însuși a avut-o la Dinamo.
"Și eu am trecut prin momente dificile și momente delicate. Trebuie să fie realist în anumite momente, vor veni și situații în care nu este privit cu ochi buni. Cred că va rezista cel puțin până la iarnă. După nu știu ce se va întâmpla.
Cred că în momentul acesta, Ioan Andone e în măsura să meargă mai departe. Mutu ar trebui să îi spună în față lui Nea Ando care este părerea lui. Și eu am avut divergențe cu domnul Anghelache și i-am spus-o în față. Îmi place ceea ce face Mutu în acest moment", a spus Stoican la TV Digi Sport.
După ce a fost numit în funcția de manager general la Dinamo, Adi Mutu a fost implicat în schimburi de replici cu Ioan Andone și l-ar fi contactat pe Marius Șumdică pentru a prelua echipa din Ștefan cel Mare (detalii AICI).