Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 09 ianuarie 2013 18:37
Deşi campionatul românesc a progresat foarte mult în ultimii ani o dată cu performanţele obţinute de Steaua, Rapid, Dinamo şi CFR în competiţiile europene, jucătorii străini sînt în continuare reticenţi cînd vine vorba de un transfer în Liga 1.
Astra a vrut să se întăreacă în această iarnă cu francezul Jean Phillippe Sabo. Fotbalistul a fost sub contract cu Olympique Marseille în ultimii 5 ani, iar giurgiuvenii au intrat pe fir pentru un transfer. Dar s-au blocat de refuzul jucătorului dorit şi de Strasbourg.
Sabo a explicat de ce nu a acceptat un transfer la Astra, locul doi în Liga 1 la finalul lui 2012: "Nu am vrut să plec la o distanţă mare de casă, să mă lovesc de o barieră lingvistică pentru jumătate de sezon. Prefer să stau în Franţa sau într-o ţară apropiată. Nu vreau să ies din lumea profesionistă"
400.000 euro este cota de piaţă a lui Sabo, conform transfermarkt.de