Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 09 iulie 2014 20:22
Înaintea Supercupei cu Steaua, de vineri, atmosfera la Astra nu e una liniştită. Preşedintele Dinu Gheorghe a explicat situaţia reală a lui Alexandru Măţel, fotbalist exclus din lot pentru că refuză să-şi prelungească contractul.
"Vamă" susţine că fundaşul dreapta al naţionalei e influenţat de impresari să nu accepte propunerea Astrei.
"Dacă jucătorii ar lua singuri deciziile în viaţă, ar fi bine, dar sînt mulţi oameni care îi influenţează. El e la zi cu banii.
Probabil că cineva îl învaţă să plece liber şi să ia mai mulţi bani de la noua echipă. Sînt multe interese. Exemplul Tătăruşanu, care a plecat liber de la Steaua...
Contractul lui Măţel l-am semnat aşa cum ni l-au dat impresarii. El a fost accidentat o perioadă, Astra l-a ajutat mult. Şi azi am vorbit cu el, sper că l-am convins.
Orice impresar din lume ia o parte din veniturile jucătorilor. Doar în România agenţii iau bani şi de la cluburi. În România nu sînt impresari, de fapt. Sînt unii care au legătură cu impresari de afară.
Numai în România se întîmplă asta!", a declarat Dinu Gheorghe la Digi Sport.