Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 19 decembrie 2022 08:36 / Actualizat luni, 19 decembrie 2022 08:43
Mihai Rotaru începe astăzi negocierile pentru postul de „principal” la Universitatea Craiova, iar până la finalul săptămânii vrea să-l numească pe acesta.
Laszlo Balint, Mirel Rădoi și Dragoș Bon. Aceștia au fost cei trei antrenori pe care i-a avut deja Universitatea în actualul sezon al Ligii 1. Adus cu mari speranțe după plecarea lui Reghecampf, Balint a rezistat doar patru meciuri! O victorie, două remize și o înfrângere. Apoi a fost demis!
A venit Rădoi, fostul selecționer demisionând în direct la televizor după 15 partide - 8 victorii, trei egaluri și patru înfrângeri - cu un vestiar aflat pe un butoi cu pulbere și într-un adevărat război cu președintele Sorin Cârțu.
Oltenii au găsit o soluție de avarie și l-au numit pe Dragoș Bon. Și chiar dacă echipa merge, patronul Mihai Rotaru vrea un antrenor cu acte în regulă, cu autoritate, experiență și care să pună Craiova pe linia de plutire cât mai rapid.
„Se caută un antrenor cu mai multă experiență, cu un nume mare, așa se dorește la Universitatea Craiova. Sper să fie inspirată conducerea, iar eu îmi doresc să rămân aproape de echipă. Mă bucur că am redresat mereu echipa când s-a apelat la mine", a spus Bon după victoria cu Chindia.
Universitatea Craiova începe negocierile pentru noul antrenor! Reghecampf nu vine
Lui Mihai Rotaru i-au fost propuși mai mulți antrenori: Emil Săndoi, Antonio Conceicao sau Anton Petrea. În ultima vreme a existat inclusiv varianta Laurențiu Reghecampf, dar, conform celor din echipă, „aceasta e una fantezistă".
Presa din Azerbaidjan scria că Rotaru i-a propus un Bugatti, primă de instalare, și un salariu lunar de 40.000 de euro. „Unul dintre copiii mei chiar este foarte pasionat de machete. Şi cred că aş putea să mă descurc în sensul acesta cu Bugatti. Problema e cu cei 40.000 de euro pe lună, că pe ăia nu ştiu de unde să-i scot. Acolo am o problemă", a glumit Rotaru la Orange Sport.
Ceea ce e cert e că începe finala pentru „principal" chiar din această dimineață!
„Negocierile pentru un nou antrenor demarează luni dimineață! Mihai Rotaru nu a vorbit cu absolut nimeni până acum pentru că a considerat că ar fi lipsă se respect față de cel care pregătește echipa.
Situația este însă extrem de urgentă și până de Crăciun se dorește anunțarea noului antrenor principal. Cel târziu pe 28 decembrie. Există o listă scurtă, dar nu s-au purtat discuții cu niciunul dintre ei", spun surse din cadrul clubului.
Încep și negocierile pentru rezilieri
În acest moment la Universitatea sunt mai mulți jucători care în ianuarie vor intra în ultimele șase luni de contract. Oficialii din Bănie au programat în perioada următoare întâlniri pentru a discuta despre rezilieri sau, în unele cazuri, despre prelungiri ale înțelegerilor existente.
Următorilor jucători le vor expira contractele la finalul lunii iunie: Giedrius Arlauskis, Laurențiu Popescu, Denis Rusu, Paul Papp, Bogdan Vătăjelu și Dan Nistor. Există și posibilitatea altor plecări de la echipă, dar „trebuie să aibă loc o negociere și să se ajungă la o înțelegere! Nu poți să dai așa ușor pe cineva afară, că nu e nebun să plece din moment ce are contract", spun cei din club.
Hanca nu renunță la proces
Exclus din lot de Rădoi, Sergiu Hanca a deschis un proces împotriva Universității la Comisia de Disciplină a FRF. Motivul fiind că a fost izolat abuziv de către antrenor și nu a putut să-și exercite obligațiile contractuale pentru care era renumerat de club. „Hanca ne cere două milioane de euro" a fost anunțul făcut de patronul Mihai Rotaru.
Întrebat de situație, Hanca a refuzat să dea detalii: „Prefer să nu vorbesc despre subiectul ăsta. Știu că ați vrea să știți mai multe detalii, dar nu pot. E o problemă între mine și club".
VIDEO Pavel Badea, discurs tăios despre haosul de la Craiova
Citește și:
Gică Popescu, comentariu sexist în direct » Ce a spus după Craiova - Chindia
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro