Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 13 aprilie 2023 14:25 / Actualizat joi, 13 aprilie 2023 14:44
Antrenorul Universității Craiova, Eugen Neagoe (55 de ani), trebuie să-i „remonteze” pe învinșii de la Ovidiu înaintea unui duel ce se anunță crucial în bătălia pentru Europa. Rapid vine pe „Oblemenco” cu ascendentul punctajului superior realizat în „dubla” din sezonul regulat, 5 puncte din 6 posibile, și cu dorința de reabilitare după 0-2 cu Sepsi.
- Universitatea Craiova - Rapid, duminică, ora 21:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TV pe Digi 1, Prima Sport 1 și Orange Sport
Împotriva Rapidului, Universitatea Craiova începe bătălia pentru un loc de cupă europeană. Titlul e deja istorie, după eșecul de la Ovidiu, în fața Farului (2-3), iar antrenorul Eugen Neagoe are o misiune dificilă. Să-i "recupereze" pe învinși și să-i monteze în vederea următoarelor provocări.
Pericolul Rapid: „Decât să repetăm partida cu Sepsi la Craiova, mai bine nu mai mergem!”
Rapid nu e Farul, nu e CFR și nici FCSB. Pare mai abordabil decât favoritele la titlu, Sepsi a învins-o cu 2-0, însă tocmai de aceea a devenit mai degrabă periculos. În Giulești nemulțumirea e mare, iar conducerea așteaptă o cu totul altă atitudine duminică.
Președintele Daniel Niculae a și precizat: „Dacă mergem la Craiova și repetăm partida, mai bine nu mai mergem. Rămânem acasă”.
Rapid, mai bună decât Universitatea în sezonul regulat
Și mai este un aspect. Dacă sezonul trecut i-a luat 6 puncte în "dubla" din sezonul regulat, CSU a ieșit șifonată în 2022/2023 din duelurile cu Rapid, indiferent ce antrenor a avut pe bancă.
Cu Laszlo Balint a pierdut în Bănie, 0-1, iar cu Mirel Rădoi n-a scos decât un punct lângă Podul Grant (2-2), deși a condus cu 2-0. Mai rău, în Giulești l-a pierdut și pe căpitanul Nicușor Bancu, victima unei rupturi a ligamentelor încrucișate.
Revine Vladimir Screciu
După 2-3 cu Farul, Neagoe a admis că unii jucători l-au dezamăgit. Ei sunt trădați și de indexul InStat modest, sub 200, și de cifre sub așteptări:
Andrei Ivan (index 187), cu doar 46 la sută din dueluri câștigate, Ștefan Vlădoiu (index 178), care a provocat un penalty ce avea să se dovedească decisiv pentru soarta partidei sau Gjoko Zajkov (index 165, doar 44 la sută din dueluri câștigate), neașteptat de slab după mai multe meciuri ok.
Partea bună este că "Geană" poate răsufla un pic mai ușurat măcar din perspectiva soluțiilor pe care le are acum la dispoziție. Din informațiile Gazetei, Screciu este recuperat de pe urma problemelor musculare pe care le-a acuzat, iar Koljic, înlocuit la Ovidiu, în minutul 64, cu același gen de problemă, e și el ok și va fi pe foaia de joc.
Doar Ișfan, leziune musculară, rămâne mai departe alături de Vătăjelu și de Bancu în grija medicului Claudiu Stamatescu.
Mulți jucători nu au fost la nivelul pe care mi l-aș fi dorit. Am pierdut cu ușurință mingea, iar Farul ne-a prins descoperiți și ne-a dat gol. Nu am știut să gestionăm bine, să pasăm.
- Eugen Neagoe, antrenor CSU Craiova, după 2-3 cu Farul
CUM AR PUTEA ARĂTA CSU CU RAPID: L. Popescu l Căpățână, Zajkov, R. Silva, Ndong l A. Crețu, Screciu l Câmpanu, Baiaram, A. Ivan l Markovici
1 puncto separă pe Universitatea (locul 4/29p) de Rapid (locul 5/28p) în clasamentul play-off-ului