FOTBAL  »  Superliga  »  UTA - FCSB

VIDEO + FOTO UTA - FCSB 1-1 » Pohta lui Becali, pe jumătate satisfăcută de Ianis Stoica! Clasamentul ACUM

UTA Arad - FCSB, în etapa #3, liveTEXT pe GSP.ro +26   FOTO
UTA Arad - FCSB, în etapa #3, liveTEXT pe GSP.ro

Articol de , - Publicat duminica, 01 august 2021 23:49 / Actualizat luni, 02 august 2021 00:17

UTA și FCSB au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 3 a Ligii 1. Formația lui Becali a smuls un punct în minutul 90, datorită golului marcat de Ianis Stoica. 

Tot ceea ce a mișcat la Arad, râul, ramul, a condus energic UTA spre un fotbal dezinvolt și aspru pentru o echipă FCSB transformată într-o turmă. 

Iar mutările tehnico-tactice dictate din Pipera au falimentat o formație cu talente, dar un patron-antrenor netalentat la sport. Laszlo Balint și elevii săi au pus devotamentul la bătaie și au profitat de haosul ce guvernează un uriaș metamorfozat într-un mielușel aflat la cheremul stăpânului.

Cum arată clasamentul din Liga 1 + programul meciurilor

UTA - FCSB 1-1. Pohta lui Becali

Antal i-a furat mingea lui Oaidă, i-a pasat lui Dangubic, cu un assist cu călcâiul pentru Ubbink, vârful „textiliștilor" păcălindu-l pe Straton. 

Blestemul erorilor din defensiva roș-albaștrilor continuă. UTA a jucat cu inima, cu mintea, cu picioarele spre deosebire de o formație a cărei patron își bagă picioarele în tot. După o jumătate de oră, mai exact în minutul 34, falimentul managementului FCSB a scris o nouă filă neagră. Trei schimbări pe repede înainte dictate de A1.

FOTO: Alexandra Fechete
FOTO: Alexandra Fechete
FOTO: Alexandra Fechete
FOTO: Alexandra Fechete
FOTO: Alexandra Fechete
+21 FOTO

Iar comentatorii TV ai partidei s-au raliat într-o tiradă la adresa lui Gigi Becali. 

  • „Și-o turmă de oi e condusă de cioban, nu de patronul oilor! La final faci bilanțul: câtă brânză, cât lapte, câtă lână ți-a produs turma. Este un simptom al unei probleme mai mult sau mai puțin grave de ordin psihic", a răbufnit Emil Grădinescu (LookSport). 
  • „Schimbările se fac ca la Football Manager, dar aici te joci cu sufletele și carierele jucătorilor", a reacționat George Dobre (DigiSport).

UTA - FCSB 1-1. Ianis Stoica, salvatorul nesperat

UTA a fost împinsă de la spate nu doar de delirul din tribune, ci și de un antrenor Laszlo Balint care face ce-l taie capul, iar jucătorii sunt pregătiți fizic și psihic. Florin Iacob a avut și mănuși sigure, a fost mângâiat și de șansă la șuturile furioase ale lui Florinel Coman (49), respectiv Florin Tănase (59). 

Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a sunat în vestiar! Jucătorii l-au ascultat o oră: „Băi Vlade, tu nici muște nu poți să prinzi!”
FCSB
Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a sunat în vestiar! Jucătorii l-au ascultat o oră: „Băi Vlade, tu nici muște nu poți să prinzi!”

Oaspeții au crescut ritmul, având cuțitul la os și presimțind debitul verbal al latifundiarului după meci, însă a fost doar un zvâc. La două cornere, Erico a pedepsit limitele lui Alexandru Crețu ca fundaș central, însă FCSB a avut și șansă. Straton a parat "torpila" lui Roger (75).

Golul unui punct nesperat a venit în minutul 90, din partea ultimului introdus, tânărul Ianis Stoica, fiul lui Pompiliu Stoica, fostul fundașu stânga al Stelei. Șutul său, de la marginea careului, a fost scăpat de portarul arădean.

FINAL » UTA - FCSB 1-1

UTA - FCSB, echipe de start

UTA: Fl. Iacob - Vukcevic, Erico, Medimorec, Shliakov - Antal, Batha, Passaglia, Ubbink - Dangubic, Miculescu 
Rezerve: Balauru - Baravykas, Tomozei, Bustea, Vorobjovas, Roger, A. Măr, Benga, I. Hora
Antrenor: Laszlo Balint

FCSB: Straton - Haruț, Al. Crețu, I. Cristea, S. Șerban - Moruțan, Ov. Popescu, Oaidă - Oct. Popescu, Dumiter, Fl. Tănase 
Rezerve: Târnovanu - V. Crețu, Fl. Coman, I. Stoica, Ov. Perianu, Olaru, Musi, Radunovic, Cordea
Antrenor: Dinu Todoran

9.000 de spectatoriasistă la disputa dintre UTA și FCSB

Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti) / A1: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa)

Andrei Vlad nu a fost în lot pentru UTA - FCSB

Situația lui Andrei Vlad rămâne una incertă. Astăzi, la prânz, Gigi Becali declara că portarul va fi titular în partida cu UTA: „Vlad mai are contract cu noi, iar eu nu oblig pe nimeni să facă ceva! Va juca el, va fi titular. E portar de națională. O să apere și poate îl vând în străinătate. Ce am spus a fost la supărare”. 

La 4 ore distanță, finanțatorul celor de la FCSB s-a răzgândit. „Andrei Vlad nu a facut deloc deplasarea la Arad! Cine greșește trebuie să simtă ce a făcut. Eu m-am înteles cu Craiova, trebuie să-l convingă pe băiat”, a spus Becali, la Realitatea Sportivă. 

Decizia finală a fost cea anunțată ulterior. Andrei Vlad nu face parte din lotul celor de la FCSB pentru meciul cu UTA. Titular ese Cătălin Straton, iar rezervă Ștefan Tîrnoveanu.

De asemenea, nici noile achiziții Burlacu și Mamut nu au fost pe foaia de joc. 

Ivan Mamut și Andrei Burlacu, prezentați oficial la FCSB » Ce numere și-au ales cei doi atacanți și primele declarații în tricoul roș-albaștrilor

Dinu Todoran s-a enervat după ce a fost chestionat despre un moment de la Erevan: „Ce întrebare e asta? Te-ai uitat la alt meci”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (379)
sibelius
sibelius  •  02 August 2021, 14:14
Postat de steaua.inseamna.csa pe 02 August 2021, 02:13

Asta o crezi tu, interpretând legea așa cum vrei tu. Însă, uite sunt corect, este o interpretare care nu îți aparține neapărat ci este data chiar de FRF pt a justifica existența LPF. Însă FRF, ca in atâtea și atâtea cazuri, de la Academia Rapid și pana la FC Brașov/Corona, Farul/Viitorul, Petrolul, Unirea Constanta asta pt a lua niște cazuri recente și/sau mai cunoscute, și-a schimbat punctul de vedere peste noapte! :-))) Cine ii oprește sa o facă in cazul Stelei!? Pai fix nimeni! Pt asta trebuie sa mergi in civil. Dacă mergi in civil fie ești trimis la plimbare pt lipsa calității procesuale fie risti dezafilierea. Talpan insusi nu a mai mers in civil acum 2 ani împotriva FRF, era inutil pt ca procesul oricum dura probabil și astăzi și am promovat sportiv intre timp dar și punea clubul intr-o poziție dificila in relația cu FRF.

Tu chiar nu intelegi sportul la care te uiti, nu? In intersezon echipele isi pot schimba denumirea, sigla, etc e la Talpan incoace totul e "pa persoana fizica". Marica detine marca si palmaresul Farul. S-a inteles cu Hagi ca in schimbul unor actiuni sa vina cu sigla. Marca FC Brasov apartine primariei. Au lipit-o pe Corona care acum nu mai e Corona. U.M. C.S.A. Steaua NU are drept de promovare anul asta(asa cum nici aia de la Buzau nu au avut 2 ani) si nu va avea niciodata. Cand/daca va promova echipa care joaca acum in Ghencea ea NU va mai fi a C.S.A., asa cum nu a fost nici aia condusa de nea Viorel Paunescu.

corectu
corectu  •  02 August 2021, 08:19

G.B.antrenor.Antrenamentele le face Todoran cu staff-ul.Răutăți.

2470196376539519
Eduard Antoniu  •  02 August 2021, 07:48

Felicitari mass mediei romane ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume, din ce in ce mai tare, intens, frecvent, direct, chiar in binevenita actiune de haita, in ce priveste raul existentei selectioierului Becali, acest puscarias *** aroman deputat european cum numai un popor ca ala roman putea produce, ca astea ii sunt valorile, de fapt, in caz ca le are si pe alea. Care este efectul scontat, insa? Credeti ca *** ii va fi rusine dupa asa ceva si chiar se va retrage? ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (379)
Comentează