FOTBAL  »  Superliga  »  ELIBERARE

Vasile Avram a fost eliberat condiționat » Fostul șef al CCA a ispășit un an din cei 3 la care a fost condamnat

Articol de GSP - Publicat marti, 12 aprilie 2016 15:06

Vasile Avram a fost eliberarat condiţionat din închisoare, după ce a fost condamnat la 3 ani de închisoare în aprilie anul trecut, pentru dosarul "Mită în elicopter".

Fostul şef al CCA cere să fie liberat condiţionat a cerut să fie eliberat folosindu-se de cele 3 cărţi pe care le-a scris în spatele gratiilor: "Managementul fotbalului - abordare strategică în administrarea clubului de fotbal şi în planificarea la nivel central", "Impactul investiţiilor străine directe asupra abilităţilor manageriale din ţara gazdă" şi "Fotbalul românesc".

În plus, acesta are 61 de ani și a făcut doar jumătate din pedeapsa dictată, potrivit Adevărul.

Vasile Avram fusese condamnat pentru luare de mită şi tentativă la fals în înscrisuri sub semnatură privată, după ce ar fi primit 19.000 euro pentru a delega arbitrii preferaţi de FCM Tg. Mureş în sezonul 2011-2012.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Superliga
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”
Superliga
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează