FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Vasile Turcu s-a prezentat de dimineaţă la DNA

Articol de GSP - Publicat marti, 27 mai 2008 00:00

În această dimineaţă, la ora 10:00, acţionarul dinamovist Vasile Turcu s-a prezentat la sediul DNA pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul transferurilor de jucători. El nu a dorit să ofere nici o declaraţie jurnaliştilor prezenţi.


Turcu nu este primul acţionar dinamovist audiat la DNA. Fostul acţionar al clubului Dinamo, Vladimir Cohn, a fost audiat, joi, la DNA, în calitate de martor, în dosarul în care procurorii anchetează transferurile în străinătate ale unor jucători români de fotbal, el declarând că nu a avut nici o responsabilitate în aceste contracte, scrie NewsIn.

Şi Cosmin Contra a fost audiat, joi, la DNA, în legătură cu transferul său de la Dinamo la Deportivo Alaves în iunie 1999.

Suma regăsită de procurori în contabilitatea clubului Dinamo Bucureşti este de 800.000 de dolari, se arată în ordonanţa prin care procurorii au început, în ianuarie, urmărirea penală împotriva a zece patroni şi impresari.

Din ordonanţa DNA obţinută de Newsin şi în conformitate cu rezultatele comisiei rogatorii trimisă de Parchetul Special Anticorupţie din Spania, reiese că suma reală a fost de 1.812.500 de dolari, adică diferenţa nedeclarată de bani este de peste un milion de euro.

"Au comis infracţiunea de înşelăciune în dauna clublui Dinamo Bucureşti numiţii Borcea Cristian şi Becali Ioan, impresar, aceştia, prin acţiunile lor, păgubind atât clubul, prin neaducerea diferenţei de 1.012.500 dolari cuvenitului Dinamo, cât şi bugetul de stat, prin neînregistrarea venitului impozabil", se arată în aceiaşi ordonanţă.

Săptămâna trecută, procurorii i-au citat pentru audieri pe toţi membrii Consiliului de Administraţie de la Dinamo din perioada când au fost făcute mai multe transferuri.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, s-a prezentat, pe 15 mai, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA),ăentru audiat în calitate de martor în dosarul în care procurorii anchetează transferurile în străinătate ale unor jucători români de fotbal.

În data de 14 mai, au fost audiaţi fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon, şi senatorul liberal Radu Stroe. Aceştia au făcut şi ei parte din CA al clubului Dinamo.

Astfel, în data de 12 mai, au fost la DNA oamenii de afaceri Petrea Badea şi Cristian Iftimoaie, precum şi chestorul Nicolae Berechet, secretar în Ministerul de Interne.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost şi el audiat, în data de 26 martie, de procurorii DNA în dosarul în care aceştia anchetează modul în care au fost efectuate mai multe transferuri din fotbalul românesc.

Mircea Sandu a declarat că, din punctul său de vedere, transferurile s-au efectuat în mod corect până acum. În calitate de martori, în acest dosar au mai fost audiaţi, până în prezent, fostul internaţional Cristi Dulca şi Marcel Lăzăreanu, fost preşedinte al Universităţii Cluj.

Vizaţi de ancheta DNA în dosarul transferurilor internaţionale din fotbal sunt impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti - Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo - Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo - Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa - Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo - Gheorghe Neţoiu.

În ultima luni, atât cei împotriva cărora s-a început urmărirea penală, cât şi alţi foşti sau actuali preşedinţi de cluburi au fost audiaţi de procurorii anticorupţie.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva celor zece, în data de 10 ianuarie, în baza răspunsurilor primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia) precum şi analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară.

Din probele administrate, a rezultat că persoanele implicate în acest dosar, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste 10 milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

Astfel, conform probelor administrate a rezultat că, în perioada 1999 – 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit în interes personal sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sănmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea, Iulian Arhire.

Potrivit procurorilor, în dauna celor patru cluburi, s-a creat un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor.

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro. Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, prejudiciul în dauna Federaţiei totalizând aproximativ 600.000 euro.

În perioada 14 - 17 ianuarie, toţi învinuiţii au luat la cunoştinţă infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
 •  27 Mai 2008, 11:22

sper sa l tineti acolo, ascundeti l undeva , sa nu mai vada lumina zilei

 •  27 Mai 2008, 11:10

vasile turcu a cumparat si mai cumpara ziaristi.a incercat si cu baietii de la siteul dinamomania.acolo insa nu a mers cu spaguta.rusinea suflarii dinamoviste acest parvenit

 •  27 Mai 2008, 10:53

nu mai e nimic de spus ..doar succes procurorilor ..a venit si vremea patronashilor astora care apar la televizor seara de seara , macar sa fie demascati si sa dea banii furati inapoi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează