Articol de Iulian Cuibar - Publicat luni, 29 august 2016 00:00
Singura veste bună pentru Astra, care s-a încurcat cu Voluntariul, 1-1 acasă: Budescu a revenit cu gol.
Ce gol a marcat Marinescu! Începem cu golul, chiar dacă a venit după 49 de minute. Fiindcă prima repriză poate fi ștearsă. Puțin fotbal, poate două ocazii Astra și intervenții sigure ale lui Bornescu. Apoi a venit golul.
VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
Gavrilaș a boxat o minge centrată din lovitură liberă până la 23 de metri. Acolo a apărut fostul căpitan al Petrolului, care a bubuit mingea lângă bară, un voleu rar în Liga 1. Și așa a început meciul.
Revenire cu gol
Voluntariul s-a organizat ca Astra pe Olimpicul din Londra. Și a rezistat mai bine de o oră. Chiar dacă, având la mijloc un duel inedit Balaure versus Balaur, Astra a presat.
Și a intrat Budescu. Cu folos. Ca în sezonul trecut, a combinat excelent cu Alibec și, în minutul 64, a marcat primul său gol de la revenire. Din careu, nu spectaculos, dar eficient. A mai încercat și de la distanță, cu Bornescu la post.
Însă n-a reușit egalarea. Astra rămâne pe locul 11, cu 5 puncte din 6 etape. Sub ea sunt doar echipele depunctate!
"Gazonul a fost foarte prost. E vopsit, mi s-a luat verdele pe ghete! La Ploiești terenul era prost, dar aici cred că e cel mai rău teren din țară. La gol am prins mingea exact cum am vrut"
Laurențiu Marinescu, mijlocaș FC Voluntari"Sunt foarte bine din punct de vedere fizic. O să fie o pauză în care sper să revin la 100%. Am luat numărul lui Alibec, 10, pentru că, la plecare, mi-a spus că mi-l ține până mă întorc"
Constantin Budescu, mijlocaș Astra"Cu Steaua va fi pe viață și pe moarte"
Cristian Săpunaru, fundaș Astra
cifrele meciului
Astra | parametru | Voluntari |
58% | Posesie | 42% |
8 | Cornere | 3 |
5 | Șuturi pe poartă | 4 |
14 | Șuturi spre poartă | 6 |