Articol de GSP - Publicat luni, 16 octombrie 2017 19:17
Dinamo a câștigat meciul de pe teren propriu cu Juventus București, scor 3-0, și a urcat pe locul 6, poziție care duce în play-off.
"Câinii" au avut primele emoții în minutul 37, când Dudea l-a faultat în careu pe Florin Ștefan și arbitrul Andrei Chivulete a arătat punctul cu var. Liviu Băjenaru a șutat pe direcția lui Penedo, iar portarul calificat la Mondialul de anul viitor a respins foarte bine.
Cu un minut înainte de pauză, grecul Giorgios Katsikas a deschis scorul cu o lovitură perfectă de cap, după un corner executat de Salomao. Tot fundașul grec a majorat diferența prin același procedeu, în minutul 50.
Scorul final a fost stabilit de Costache, care a șutat din interiorul careului cu 10 minute înainte de final. Mingea lui a fost deviată înainte să intre în poartă.
După această victorie, Dinamo a urcat pe locul 6, cu 20 de puncte, în timp ce Juventus rămâne ultima, cu 4 puncte.
DINAMO - JUVENTUS BUCUREȘTI 3-0 VIDEO / TEXT
Au marcat: Katsikas 44, 50, Costache 80
Băjenaru a ratat penalty în minutul 39! Vezi VIDEO aici!
1.616 spectatori
au fost prezenți la partida de pe Ștefan cel Mare
Echipele de start:
Dinamo: Penedo - Romera, Dudea, Katsikas, St. Filip - Hanca, Anton, Mahlangu - Costache, Nemec, Salomao
Rezerve: Brănescu, Rivaldinho, Bokila, Oliva, Nascimento, R. Grigore, Corbu
Juventus: Drăghia - Beţa, Walace, Benga, Ştefan - Bărbulescu, Mihăescu - Călinţaru, Băjenaru, C. Petre - Măzărache
Rezerve: Stoian, Zaharia, Morariu, Sesar, Carabela, Dzalamidze, Ţâră
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!