FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

VIDEO Ţintesc un colos bulgar » Steliştii au pe lista de achiziţii un atacant din campionatul israelian

Makriev e cotat la 500.000 de euro de site-ul transfermarkt.de
Makriev e cotat la 500.000 de euro de site-ul transfermarkt.de

Articol de - Publicat joi, 02 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 02 mai 2013 01:05

Dimităr Makriev, înalt de 1,91 metri, care are cifre foarte bune în prima ligă din Ţara Sfîntă şi care devine liber peste o lună, e dorit de MM Stoica.

Mihai Stoica a confirmat ieri ceea ce Gazeta Sporturilor a anunţat în numărul de ieri şi anume că s-a întîlnit cu patronul Petrolului, Dan Capră, şi i-a înaintat oferta oficială pentru achiziţionarea lui Jeremy Bokila. "După Paşti vom şti exact dacă îl vom lua sau nu pe Bokila, însă oricum mai avem pe listă şi alte nume, primul fiind acel atacant de care v-a spus Gigi Becali că i l-am prezentat", a declarat managerul roş-albaştrilor la Fanatik Show.

Unul dintre atacanţii pe care Stoica îi are pe listă e un bulgar ce evoluează în Israel. E vorba despre Dimităr Makriev, 29 de ani, cel care în ultimul sezon a jucat la MS Ashdod, grupare ce a terminat pe locul 7 în prima ligă. Puternicul vîrf bulgar, 1,91 metri şi 77 de kilograme, are cifre excelente pentru campionatul din Ţara Sfîntă. În tricoul lui Ashdod, în 4 ani şi jumătate are 133 de meciuri şi nu mai puţin de 54 de goluri.

Makriev devine liber de contract peste o lună şi poate semna cu orice club, el dorind în jur de 400.000 de euro la semnătură. Agentul fotbalistului bulgar, Dudu Dahan, e un colaborator mai vechi al lui MM. Actualul managerul al Stelei a dorit în mai multe rînduri să-l aducă pe Makriev în Liga 1, inclusiv la Unirea Urziceni, însă era sub contract şi se solicita o sumă mare de bani în schimbul său.

E Alibec al Bulgariei
Traseul lui Makriev seamănă izbitor cu cel al lui Denis Alibec, o altă ţintă a Stelei. În 2002, cînd avea doar 18 ani, bulgarul a trezit interesul lui Inter Milano, care l-a achiziţionat de la ŢSKA Sofia. N-a jucat însă deloc în Italia şi a fost împrumutat, pe rînd, la Bellinzona şi Chiasso (Elveţia), apoi la Gornik Zabrze (Polonia) şi Dijon, aceasta din urmă achiziţionîndu-l definitiv în 2006.

"E incredibil de puternic"
Mihai Stoica a comentat şi pe marginea unui alt posibil transfer. "Cu Alibec încă nu e rezolvat. Ni-l dorim, sper să vină pentru că e incredibil de puternic şi la Steaua poate progresa enorm", a spus managerul despre atacantul de 22 de ani care joacă la Viitorul Constanţa.

CV - Dimităr Makriev
- a împlinit 29 de ani pe 7 ianuarie
- e atacant de careu şi e jucător de picior drept
- în perioada 2006 - 2008 a jucat la Maribor (Slovenia), unde a marcat 23 de goluri în 48 de meciuri
- a trecut apoi în Israel, la Ashdod
- sezonul 2011-2012 a fost cel mai slab în ultimii 7-8 ani, cînd pentru Krîlia Sovetov şi Oleksandria a jucat doar 12 meciuri şi n-a marcat nici un gol
- în actualul sezon, a bifat 22 de partide pentru Ashdod şi a înscris de 9 ori

8 meciuri a jucat Makriev în echipa naţională a Bulgariei, ultima selecţie fiind în martie 2011, în meciul Bulgaria - Elveţia 0-0, în preliminariile CE 2012

"MM a spus că garantează cu capul pentru acest atacant de 29 de ani, care deşi e liber vrea un salariu destul de mare" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Mai am pe listă, în afara acestui atacant de care zice Gigi, încă unu, asemănător cu Bokila, numai că putem rezolva să-l luăm împrumut pe un an, pe o sumă modică, şi nu riscăm 700.000 de euro, cum facem cu Bokila" (Mihai Stoica, manager Steaua)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
„Era hamal în piață” » Românul care i-a șocat pe englezi, numit azi la ANS: „Mulți dintre colegii mei au fost violați sau uciși în gară”
Diverse
„Era hamal în piață” » Românul care i-a șocat pe englezi, numit azi la ANS: „Mulți dintre colegii mei au fost violați sau uciși în gară”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (26)
mihaiviteazu4
mihaiviteazu4  •  02 Mai 2013, 21:21

1,91 m, probabil are o viteza ca a lui Nikolic, adica cot la cot cu o baba schioapa. si 29 ani.....e clar, gloaba batrana, are toata tinereata in fata sa confirme. N-au fost in stare sa aduca un atacant tehnic si de viteza cum e Lacina Traore sau Sougou. CFR i-a gasit pe cateva zeci de mii.

gannicus2013
gannicus2013  •  02 Mai 2013, 15:35

din ciclul "gsp spune lucruri traznite" ... bre nea Catalin Popescu , care ai semnat 'articolul' , dar ai imaginatie bogata , sa fie de la canicula sau esti fan etno9botanice) ?

coszmin
coszmin  •  02 Mai 2013, 13:25

luni - yazalde ,marti-belgianul de la Anderlecht ,miercuri - bokila , joi bulgarul,mare lucru daca nu scouterii deghizati in ziaristi de la gsp si prostsport nu vor propune pana la finalul campionatului 30-40 de atacanti pentru stelemea.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează