Articol de GSP - Publicat marti, 29 octombrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 29 octombrie 2013 11:45
Ionuţ Chirilă a răbufnit după înfrîngerea cu Dinamo, iar în această dimineaţă, după ce a urmărit din nou reluările TV, i-a acuzat dur pe dinamovişti.
"Este viciere de rezultat. Este execuţie în piaţă publică. Nu am mai văzut de pe vremea Victoriei. Este o ruşine naţională. A fost fault la Creţu, apoi nu a fost fault la Rotariu la lovitura liberă, e inventat. Şi din acea lovitură liberă Ţucudean loveşte cu mîna.
Într-o ţară civilizată, un arbitru ca Bocăneală ar fi fost dat afară din ţară. Dinamo să-l treacă pe foaie în cei 18 pe Bocăneală, le-a mai dat două penalty-uri şi împotriva Clujului.
Nu am văzut aşa ceva. Nu se poate aşa ceva, mi-e ruşine că am lucrat la Dinamo! Nu mă mai duc acolo nici dacă îmi dau 1 milion de euro. Mi-e ruşine de Dinamo.
L-am auzit pe antrenorul lui Dinamo că ar fi putut cîştiga la mai multe goluri. Dar cum, că ei nu au marcat nici un gol? Nu se poate aşa ceva. Este ruşinos ce a făcut Dinamo şi îmi aduce aminte de trecut. De pe vremea Victoriei şi celor de la Scorniceşti nu a fost aşa. Aseară a fost mai rău chiar", a spus Chirilă la televiziunea sportro.


