Articol de GSP - Publicat sambata, 09 iulie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 10 iulie 2011 10:50
Campioana şi-a încheiat stagiul de pregătire din Olanda şi Belgia cu un amical extrem de interesant, în compania celor de la Lokeren.
Liga 1 şi-a măsurat forţele cu primul eşalon al Belgiei! După ce Rapidul i-a învins pe campionii de la Genk (scor 2-1), iar Oţelul a bătut-o pe Anderlecht (1-0), jucătorii lui Dorinel Munteanu au dat piept în această seară cu ocupanta locului 6 din ultimul sezon al primei ligi belgiene.
Adversarii de azi ai Galaţiului au deschis scorul devreme, în minutul 8, cînd francezul Taravel a înscris de la 6 metri cu capul. Belgienii au dominat prima parte a meciului, o repriză în care Oţelul a apărut o singură dată periculos în faţa porţii.
Repriza a doua a fost însă la mîna jucătorilor lui Dorinel Munteanu, care au egalat imediat după pauză, prin Pena, care a marcat superb din marginea careului, cu un şut puternic la vinclu. Pînă la final, moldovenii au mai ratat cîetva ocazii foarte mari, dar meciul s-a încheiat nedecis, 1-1.