Articol de Răzvan Luţac - Publicat sambata, 22 octombrie 2016 00:00
A început ca o letargie pe puncte și s-a încheiat neașteptat, cu nerv și o gafă uriașă. Un meci între două echipe care s-au apărat exact și au atacat exact pe dos, adică deloc, a fost decis de o decizie contestată a arbitrului vâlcean Comănescu.
În minutul 81, Bălgrădean a bătut o lovitură liberă de la 20 de metri de propria poartă. Drăghici s-a așezat la jumătate de metru în fața sa, "Pufi" a șutat în el, mingea a sărit fericit pentru vârful bănățean și acesta a punctat cu poarta goală. 1-0!
Cristescu, eliminat ușor
Deși ilfovenii au cerut "galben" pentru Drăghici, Comănescu a validat reușita. Care, dublată de autogolul lui Albu, din minutul 90+5, a stabilit scorul final, 0-2. Înainte, același "central" l-a eliminat ușor pe Cristescu.
Timișoara, cu a treia victorie consecutivă, e, în sfârșit, pe 0. A recuperat 14 puncte de penalizare! Și asta după un final de meci care a făcut uitat că, undeva, la mijlocul primei reprize, un Șeroni plictisit, fundaș considerat rudimentar și hulit pentru intrările neortodoxe, a plecat cu mingea la picior până în buza careului advers.
2 victoriiare ACS Poli în faţa Chiajnei în acest sezon: 2-1, în sferturile Cupei Ligii, şi 2-0, în Liga 1
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat