Articol de Cristian Lapa - Publicat marti, 04 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 03 martie 2014 23:29
Vasluiul n-a renunţat la visul european, iar remiza lui Dinamo din Ghencea i-a oferit şansa de a-i egala pe "cîini" în clasament şi de a ameninţa poziţia Pandurilor, locul 4, cel care oferă calificarea în Europa League.
Elevii lui Ciobotariu au controlat începutul partidei, în special datorită lui Antal, "spiriduşul" din ofensiva moldovenilor. Cea mai mare ocazie a primei părţi i-a aparţinut însă lui Temwanjera, care a trimis cu capul, din plonjon, excelent servit de Celeban, dar Pleşca i-a refuzat golul (25). Oaspeţii au mizat pe cartea contraatacului, dar s-au pierdut în preajma careului advers.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Partea a doua a debutat cu un şut bun al lui Tahar, dar Cerniauskas a fost la post. Replica a venit de la Abelairas (56), însă cu acelaşi rezultat pe tabelă. Nici Ciprian Petre n-a fost mai norocos (60) şi nici Temwanjera (67).
Presiunea gazdelor a crescut şi, după ce şutul lui Cuero a fost scos din vinclu de Pleşca, Viveiros a înscris cu o execuţie de mare jucător, voleu de la 20 de metri (76)! Apoi, Vasluiul n-a mai forţat, Gazul n-a mai putut şi s-a terminat aşa.
Penalty refuzat Vasluiului
În minutul 36, Viveiros s-a prăbuşit în careu după un duel cu Buzean, dar "centralul" Popa a lăsat jocul să continue. Reluările DigiSport au demonstrat însă că medieşeanul a pus mîna pe fotbalistul Vasluiului şi i-a agăţat piciorul de sprijin. Faza s-a petrecut chiar sub ochii arbitrului adiţional!
"N-am ce să comentez după un astfel de meci. Ne-au lipsit trei jucători şi asta s-a văzut. Oricum, am pierdut din cauza unui gol de generic. Sînt supărat că n-am mai cîştigat de mult" (Cristian Dulca, antrenor Gaz Metan Mediaş)
"Am avut noroc la gol, am prins-o bine şi am şutat cu putere. Am vorbit şi cu Pleşca la final şi mi-a spus că a văzut-o foarte tîrziu şi n-a mai avut reacţie" (Nuno Viveiros, mijlocaş Vaslui)