Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 februarie 2019 11:19
Valeriu Iftime (58 de ani) a fost astăzi invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live. Patronul lui FC Botoșani s-a arătat siderat la auzul veștii conform căreia formația sa ar fi fost cazată la hotelul deținut de Gică Hagi.
Cu gesturi largi, prin care își exprima mirarea, având nevoie de două pauze în care să se oprească și să bea apă, Valeriu Iftime și-a făcut cruce, jurându-se că e prima dată când această informație îi trece pe la urechi.
- În octombrie 2015, delegația celor de la FC Botoșani a fost cazată în hotelul deținut de Gică Hagi, chiar înaintea unei „duble” cu Viitorul.
- Moldovenii au pierdut ambele partide, scor 1-3, respectiv 0-1, pe 26 și 29 octombrie.
„Este prima dată când aflu că echipa mea a stat cazată la Iaki. Pe cuvântul meu de onoare! Acum chiar mă deranjează. Mi se pare scump acolo.
Trebuie să mă calmez (n.r. soarbe pentru a doua oară din sticlă). Eu spun că nu trebuie să ne apărăm, nu e nimic acuzator. Eu nu știu unde stau nici la București”, a precizat Iftime.
Explicația din acel moment a oficialilor a fost: „Iaki era printre puţinele hoteluri dechise în această perioadă. În plus, ne-au făcut un preţ bun”.
DESPRE FC Botoșani - Viitorul, 4-4
Costin Ștucan a amintit și un meci dintre cele două formații, încheiat 4-4, în ultima etapă a sezonului 2014/2015.
„Știu că a fost o discuție. Leo Grozavu i-a certat rău de tot după meci. Știu că Hadnagy a transformat o lovitură de la 11 metri. Nu trebuia să o bată el.
Era o luptă între Grozavu, Hadnagy și Croitoru. Era un mic conflict în vestiar. Eu voiam să îi țin pe amândoi, Leo zicea să facem echipă tânără. Au plecat până la urmă.
Știu că i-a certat rău de tot. Noi atunci am pierdut un loc în clasament, asta înseamnă bani”, a explicat Iftime la GSP Live.