Articol de GSP - Publicat duminica, 25 august 2019 20:22
FC Voluntari a pierdut categoric la Ovidiu, scor 0-4 în fața celor de la Viitorul, în cadrul etapei a șaptea din Liga 1, iar antrenorul ilfovenilor, Cristiano Bergodi, pune totul pe seama lipsei unui atacant veritabil.
Vezi AICI desfășurarea partidei
„Era un meci foarte greu pentru noi, știam că ei au calitate mare, cu jucători care te plimbă pe tot terenul. Nu e ușor să faci și faza de apărare și faza ofensivă. Trebuie să recăpătăm încredere. Am pierdut multă încredere, parcă ne-am întors în urmă cu 10 luni.
Eu cunosc un singur lucru: muncă în timpul antrenamentelor și o să vedem dacă putem să ne redresăm. Din păcate, improvizăm, nu jucăm cu un atacant adevărat. Situația este asta și nu avem ce să facem. Nici în bandă nu e ușor, avem jucători care nu sunt pregătiți. Atacantul e un punct de reper important. Nu e ușor. Au trecut două luni din campionat și a venit numai Papazoglou care s-a accidentat”, a spus Cristiano Bergodi, la Look Sport.
VEZI ȘI:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”