Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 25 iulie 2023 19:13 / Actualizat marti, 25 iulie 2023 19:47
După 8 ani în Serie A, Vlad Chiricheș a părăsit Italia și a semnat cu FCSB. Fundașul central s-a întors la echipa roș-albastră la 10 ani de la transferul său la Tottenham.
După experiența din Premier League, Chiricheș a trecut în Serie A, unde a jucat la Napoli, Sassuolo și Cremonese. Italienii nu l-au uitat pe Vlad și au reacționat după ce FCSB a oficializat transferul internaționaluli român.

Ce scriu italienii după ce Chiricheș a semnat cu FCSB
„Este oficial începutul unei noi aventuri pentru fundașul central Vlad Chiriches (33 de ani), care se întoarce în patria sa la echipa care l-a ajutat să decoleze și să se facă remarcat pe plan internațional, FCSB, care este denumirea actuală a echipei istorice Steaua București.
Transferul a fost anunțat de clubul românesc. Chiricheș se întoarce la exact zece ani de la momentul în care a plecat, în vara 2013, la Tottenham, în Anglia. În Italia l-am văzut la lucru cu tricourile lui Napoli, Sassuolo și Cremonese”, au scris italienii de la tuttomercato.
Cum arată contractul lui Chiricheș la FCSB
Gazeta Sporturilor a prezentat în premieră felul în care arată propunerea pe care i-a făcut-o Gigi Becali lui Chiricheș. Stoperul în vârstă de 33 de ani devine cel mai bine plătit jucător din campionatul românesc, cu 400.000 de euro pe sezon, peste ceea ce încasează Florinel Coman, 360.000 de euro.
Vlad a dorit un contract pe doi ani, Becali a insistat pentru un singur sezon, iar părțile au ajuns la un compromis: dacă FCSB câștigă titlul în acest sezon, contractul lui Chiricheș va fi prelungit automat pentru încă o stagiune, până în vara lui 2025.
VIDEO. Imagini de la antrenamentul celor de la FCSB, înainte de partida cu CSKA 1948 Sofia
Citește și:




