Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 21 decembrie 2019 22:00
CFR Cluj a terminat en fanfare anul 2019, cu o victorie la Voluntari, 4-0 (Susic '5, Culio '14 pen., Deac 37, Camora 90+2). Portarul Victor Râmniceanu a fost erou negativ.
La ultimul meci al lui Culio în România, Râmniceanu a făcut o partidă extrem de slabă și a luat goluri din toate pozițiile.
Liniștea cantonamentului campioanei a explodat în jurul prânzului. Atunci, jucătorii au aflat de pe site-uri decizia Comisiei de Apel și interzicea dreptului de a mai face transferuri. Dan Petrescu era negru de supărare când a coborât din autocar. Concentrat pe meciul cu Voluntari, dar poate și la noua lui destinație. Să fie Rusia? Vom afla curând.
Frigul i-a făcut pe-ai lui să intre în turație maximă din primele minute. Sau așteptau, mai repede, să-și facă bagajele și să ajungă de Sărbători acasă! Nici nu s-au dezmeticit ilfovenii cine pe cine să marcheze și ce schemă trebuie implementată că Susici a deschis scorul (5). Râmniceanu și-a început parada gafelor. N-a fost în stare să pună "stop" unui șut slăbuț, cu dreptul, al bosniacului.
Măgăruș ca la antrenament
Și ca să fie treaba treabă, fostul ceferist Al. Vlad s-a dus cu ambele picioare pe gleznele lui Costache, secerat în careu. Arbitrul Rădulescu, delegat din nou după ce-a măcelărit confruntarea Dinamo - FC Botoșani 1-1 din etapa a 9-a, a arătat corect punctul cu var. La ultimul său meci în România, Culio și-a luat rolul în serios și-a punctat fără emoții (14). A fost cel de-al 20-le său gol în cele 174 de jocuri.
Râmniceanu vrea să fie MVP. Dar în sens negativ! E făcut măgăruș de Rondon, Djokovici și Costache, dar Armaș, de pe linia porții, îl salvează de cel de-al treilea gol. Care a venit până la pauză! Ieșit ca un începător din poartă, Victoraș a comis-o și n-a avut nicio șansă să scoată lobul din prima al lui Deac (38). Mai bine arunca prosopul!
Se mai întoarce Bergodi?
După pauză, clujenii n-au mai forțat. Au oprit motorul și au jucat la ralanti. Sărbătorile erau deja stricate pentru Voluntari, iar căpitanul Camora a închis calvarul. În prelungiri (90+2), a tras sub transversală din șase metri și l-a lăsat spectator pe Râmniceanu! Ilfovenii sunt ultimii în Liga 1 și matineul bate la ușă.
Italianul Bergodi n-a avut pic de reacție. Degeaba l-au lăudat Petrescu și Hagi în ultimele zile. Măcar acum trebuia să demonstreze că școala italiană chiar e tare! Deocamdată, se apucă să-și facă bagajele și să plece în Italia. Nu se știe însă dacă de tot sau în ianuarie se va întoarce la reunire. Asta rămâne de văzut.
- După 22 de etape FC Voluntari este echipa care a acumulat cele mai puține puncte din ultimii 5 ani, de când s-a trecut la actualul sistem competițional
VOLUNTARI - CFR CLUJ 0-4
- Au marcat: Susic '5, Culio '14 pen., Deac 37, Camora 90+2
- Vezi AICI statistici!
- Vezi VIDEO de la meci!
Voluntari: Rîmniceanu - Struna, Julio, Armaș, Al. Vlad - Căpățînă, Gorobsov, Signorelli - C. Costin, Papazoglou, I. Gheorghe
Rezerve: Mitrev - Balaur, Kocic, Bortoneanu, Ebrailidze, D. Benzar, Țîră
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Arlauskis - Susic, A. Burcă, Vinicius, Camora - Itu, Culio, Djokovic - C. Deac, Rondon, V. Costache
Rezerve: A. Rus, Boli, Hoban, Luis Aurelio, A. Păun, Petrila, Omrani
Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: George Rădulescu (București) / Asistenți: Bogdan Gheorghe (București) și George Neacșu (Argeș)
Stadion: „Anghel Iordănescu”, Voluntari
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat