Articol de GSP - Publicat duminica, 19 aprilie 2015 13:16
CS U Craiova şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, după un meci în care n-au lipsit incidentele.
În primele cinci minute remarcaţi s-au făcut suporterii olteni, care au aruncat cu o petardă spre portarul dinamoviştilor Traian Marc, iar acesta a căzut la pămînt, acuzînd probleme la urechi. VIDEO Jocul a fost oprit 3 minute, după care, în momentul în care a fost reluat, Cristescu s-a găsit în faţa porţii de unde a reluat cu capul peste buturile apărate de Bălgrădean.
Imediat jocul s-a mutat în careul advers şi Nuno Rocha a tras puternic, însă şutul său s-a dus peste poartă. Tot Rocha a fost şi cel care a centrat periculos în marginea careului mic, de unde Marc a avut probleme în a reţine balonul. Acelaşi fotbalist oltean a ratat incredibil în finalul primei reprize, cînd n-a fost în stare să trimită din 5 metri în plasă. VIDEO
Partea a doua a adus o eliminare în tabăra dinamovistă, după ce Steliano Filip a încasat al doilea cartonaş galben. În ultimul minut al meciului, Vătăjelu a scăpat pe partea stîngă, dar şutul său a trecut de puţin pe lîngă bară şi "cîinii" au scăpat cu faţa curată.
Echipele de start:
CS U Craiova: Bălgrădean – Dumitraș, Acka, Izvoranu, Vătăjelu – Herghelegiu, Mateiu, Brandan, Tîrnăcop – Bawab, Rocha
Rezerve: Straton – Carlos Silveira, M. Cristea, Frăsinescu, Băluță, Curelea, A. Ivan
Dinamo: T. Marc – Bărboianu, A. Marc, Bunoza, S. Filip – Elhamed, N. Grigore – Gavrilă, M. Cristescu, V. Lazăr – Bilinski.
Rezerve: Naumovski – Nedelcearu, Boubacar, D. Rotariu, Alexe, Grozav, Niculae.
Schimbări:
CS U Craiova: Ivan/Bawab, Băluţă/Tîrnăcop, Curelea/Nuno Rocha
Dinamo: M. Niculae/Elhamed, Rotariu/Gavrilă, Nedelcearu/Grigore
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat