Articol de Ionel Luţan - Publicat joi, 10 august 2017 12:39
Concordia Chiajna s-a despărţit de trei jucători care nu mai intrau în planurile lui Vasile Miriuţă.
Alin Buleică, Raul Costin şi Valentin Munteanu au ieşit din circuitul grupării de primă ligă după ce au contat foarte puţin în startul noului sezon.
Mijlocașul dreapta Alin Buleică, 25 de ani, şi-a găsit, imediat, o nouă echipă unde să evolueze în continuare, UTA fiind formaţia care i-a propus un contract.
Gruparea antrenată de Adrian Mihalcea este văzută de majoritatea specialiştilor eşalonului secund drept principala pretendentă la promovarea în primul eşalon competiţional în campionatul abia început.
UTA a câştigat, în etapa inaugurală, la Târgovişte, şi aşteaptă, acum, vizita unei nou promovate, Metaloglobus, în meciul din etapa cu numărul doi care are loc sâmbătă dimineaţă, de la ora 11.00, la Şiria.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!