FOTBAL  »  LIGA 2  »  ACS POLI

ACS Poli a retrogradat și se dezintegrează! Radu Birlică și-a anunțat plecarea din club: „Sper ca bănățenii să reconstruiască clubul”

ACS Poli a retrogradat în Liga 3, iar Radu Birlică și-a anunțat plecarea din club
ACS Poli a retrogradat în Liga 3, iar Radu Birlică și-a anunțat plecarea din club

Articol de - Publicat sambata, 01 iunie 2019 16:59

ACS Poli s-a despărţit şi de Liga a II-a după un sezon de coşmar. Timişorenii au retrogradat sportiv. iar după ultima etapă, eşecul cu 1-3 de pe terenul celor de la Daco-Getica, administratorul special Radu Birlică şi-a anunţat plecarea.

Fosta prim divizionară a încheiat campionatul pe locul 18, cu doar 29 de puncte. Cei de la ACS Poli mai speră că alte echipe cu probleme îşi vor pierde locul în liga secundă. De asemenea s-a speculat şi pe seama mutării unei noi echipe la Timişoara, deşi oraşul are alte două grupări în Liga a II-a: ASU Politehnica şi Ripensia, care au încheiat sezonul pe locul 10, respectiv 13.

„Meciul de sâmbătă, cu Daco-Getica București, a fost ultimul pentru mine, în calitate de administrator special al clubului Poli Timișoara. În perioada imediat următoare, voi începe demersurile juridice necesare pentru predarea acestei funcții. Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit în perioada extrem de dificilă din punct de vedere economic, traversată de Poli în ultimii ani.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la Poli, jucători, antrenori sau angajați, și care și-au făcut meseria în mod profesionist, până la final, in ciuda neajunsurilor. Sper ca în viitor comunitatea timișoreană să găsescă soluțiile ideale pentru ca fotbalul din acest oraș să redevină performant si să readucă Poli în Liga 1. Marca și palmaresul polist sunt la acest club, îmi doresc din tot sufletul ca bănățenii să reconstruiască Poli Timișoara și să o duca din nou în topul fotbalului românesc . Hai, Poli!”, a spus Birlică. 

Vezi și: Ultima etapă din Liga 2, liveSCORE » U Cluj și Petrolul, luptă directă pentru baraj

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
581534618615543
Robert Ivan  •  01 Iunie 2019, 18:40

ASU Politehnica şi Ripensia TIMISOARA 1928 trebuie sustinute de toata suflarea din jud. Timis. Bine ca a disparut echipa nimanui A.C.S.Recaș.

chris_bu67
chris_bu67  •  01 Iunie 2019, 18:09

Cum să fie marca și palmaresul la acest club minciună,numit de fapt A.C.S.Recaș?.Acest club a fost rebotezat electoral de Robu primarul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close