Articol de GSP - Publicat vineri, 06 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 iulie 2012 13:22
Situaţia Universităţii Craiova a rămas neclară, deşi Comisia de Apel a Tribunalului Bucureşti a decis suspendarea hotărîrii FRF prin care Ştiinţa a fost dezafiliată. A trecut ceva timp de la această măsură, dar încă nu se ştie în ce eşalon va evolua echipa ori cu ce jucători.
În privinţa ultimului aspect ar exista o soluţie. O oferă Paul Răducan, manager al Şcolii de Fotbal Gică Popescu”. ”E inadmisibil să stăm cu mîinile în sîn şi să nu încercăm să redresăm fotbalul craiovean. Am văzut că autorităţile locale sînt dispuse să ajute cu partea administrativă, deci ar mai fi latura financiară şi jucătorii. La acest ultim capitol putem interveni noi, cei de la Şcoala de Fotbal «Gică Popescu», cu jucătorii noştri de valoare. Să ni se ceară ajutorul şi noi punem la dispoziţie oricîţi jucători este nevoie, gratuit”, a zis Răducan în ”Gazeta de Sud”.
”Am mînă liberă de la Gică Popescu şi, oricum, el nu ar refuza colaborarea, iubeşte Craiova şi sînt sigur că ar participa cu ce ar putea la renaşterea echipei. Doar cu bani nu îi putem ajuta“
Paul Răducan, manager ”Şcoala de Fotbal Gică Popescu”
Tot el a precizat: ”Avem mulţi fotbalişti la dispoziţie, care evoluează în Liga I sau Liga a II-a, şi putem apela la ei. Spre exemplu, lotul Chindiei a fost alcătuit în proporţie de 80 la sută din jucătorii noştri, de la Şcoala de Fotbal «Gică Popescu», şi oricare dintre aceştia poate veni oricînd la noua echipă a Craiovei. Îi ajutăm fără să clipim, numai să ni se ceară asta. Cei care vor da banii la echipă, indiferent cum ar arăta acţionariatul, pot să ia cîţi jucători vor, pe alese, pînă se pune formaţia pe picioare, şi îi pot folosi cît timp ar fi nevoie”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat