Articol de Raed Krishan (foto), Adrian Jitea - Publicat joi, 11 mai 2023 23:00 / Actualizat vineri, 12 mai 2023 09:40
Dinamo s-a impus în deplasarea cu Oțelul scor 2-0, și a stricat petrecerea de promovare în Liga 1 a gălățenilor. În minutul 76, Dan Panait (26 de ani), fundașul gazdelor, a fost la un pas de o accidentare gravă.
Un duel banal la marginea terenului se putea transforma într-o tragedie la Galați. Patriche l-a împins pe Dan Panait în afara terenului, într-un duel disproporționat pentru minge.
FOTO Stadionul din Galați, plin de capcane la Oțelul - Dinamo
Apărătorul Oțelului a căzut prost și s-a rostogolit în groapa din fața băncilor de rezerve. S-a lovit și de o bordură din ciment, ruptă pe jumătate, aflată la doar un metru de suprafața de joc.
Ovidiu Burcă a încercat să îl ridice pe Panait, moment în care cei prezenți au realizat că e vorba de o lovitură mai serioasă. Medicii prezenți la stadion au venit imediat, la fel și oficialii celor două formații. În cele din urmă, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a revenit în joc.
„Am mai spus-o comentând aceste meciuri. Nu, nu se poate așa ceva! Astea nu sunt condiții de jucat fotbal. Ce caută acea bordură acolo după zeci de ani? Și-a revenit bietul Panait, pare OK”, a răbufnit Adrian Cheltuitoru, comentatorul meciului pentru postul Orange Sport.
- Calcule pentru promovare după victoria lui Dinamo:
- Poli Iași este matematic în Liga 1. Oțelul și Dinamo sunt singurele care mai pot obține promovarea directă;
- Oțelul are 46 de puncte, un avans de 3 față de Dinamo, dar și avantaj în cazul unei egalități la final. Conform FRF, principalul criteriu de departajare este cel al punctelor din sezonul regular;
- Pe scurt, Dinamo trebuie să obțină cu 4 puncte mai mult decât Oțelul în ultimele două runde. „Câinii” înfruntă Steaua pe Arena Națională și Poli Iași în deplasare.
- Oțelul joacă la Buzău și dacă învinge e promovată. Ultimul meci al gălățenilor e acasă cu Dej.
VIDEO. Atmosferă de sărbătoare la Galați, înainte de Oțelul - Dinamo
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
VIDEO Dat afară de FCSB, anunță: „Vreau să ia Farul campionatul”
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul