Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iunie 2008 00:00
“U” a ajuns în pragul desfiinţării din cauza datoriilor de 1 milion de euro şi a incertitudinii de la club.
“Şepcile roşii” încep astăzi pregătirile pentru noul sezon din liga secundă, apăsaţi şi de o penalizare de 8 puncte.
Din cauza datoriilor, Universitatea i-a pierdut gratis pe toţi jucătorii străini aflaţi în lot în sezonul trecut. Noul proprietar al clubului, societatea Oncos, nu a prezentat pînă acum bugetul pentru noul campionat şi nici planul de redresare al echipei. “Pentru mine e un mister ceea ce se întîmplă. De la ultima şedinţă a acţionarilor nu am fost sunat de nimeni de la club. Noi am cerut un plan de redresare, un buget, dar e clar că nu există aşa ceva dacă nici pînă acum nu ne-a fost prezentat”, a spus Mihai Drăgotoiu, reprezentantul companiei Impact, care mai deţine 12 la sută din acţiunile clubului.
Antrenorii Alpar Meszaros şi Stelian Gherman nu şi-au primit salariile de cinci luni şi sînt contrariaţi de ceea ce se petrece la club. “Nu s-a schimbat nimic de la venirea noului proprietar”, au spus tehnicienii. Noul acţionar majoritar al clubului se apără. “Doar cînd se semnează actele putem vorbi de un nou proprietar. Lumea trebuie să ştie că situaţia nu e deloc roz şi avem nevoie de timp. Trebuie totul reorganizat şi asta va fi spre binele clubului”, a afirmat Radu Constantea, reprezentantul societăţii Oncos.
“În momentul de faţă la “U” trebuie să vorbim de salvarea de la desfiinţare, nu de promovare. Este greu de povestit de viitor în condiţiile care sînt acum la club”
Toni DOBOŞ preşedinte “U” Cluj
Mîine se semnează contractul cu Oncos
Contractul de vînzare - cumpărare dintre Consiliul Local şi compania Oncos va ajunge pe masa consilierilor locali, cel mai probabil mîine. “Contractul se va semna zilele acestea. Se lucrează încă la acte pentru că este vorba de o tranzacţie mare. Contractul trebuie să fie beton pentru a nu putea fi atacat de nimeni”, a specificat Constantea. “U” Cluj s-a despărţit deja de 15 jucători din lotul cu care a retrogradat din Liga 1.
Vin 16 jucători reţinuţi după trialuri
La reunirea lotului Universităţii, care va avea loc astăzi de la ora 18:00, se vor prezenta 16 jucători reţinuţi în urma trialurilor de vineri şi luni. Printre aceştia se regăsesc jucătorii împrumutaţi sezonul trecut, Borza, Sîntejudean, Cruşoveanu, Tăut, Villand, dar şi juniorii Feneşan, Ţene, Fărcaş şi Matiş. Din echipa de anul trecut vor participa la primul antrenament doar portarii Moldovan şi Oltean, fundaşii Cordoş, Unguruşan, Şoltuz, mijlocaşii Dolha, Soporan, Budean, Savu, Buş şi atacanţii Goga, Sabo şi Băd.
Se retrage Doboş?
Toni Doboş (foto) va avea la începutul lunii iulie o discuţie cu directorul firmei Oncos, Vasile Onaca. “În funcţie de acea discuţie voi decide dacă rămîn sau nu în conducerea clubului”, a spus Doboş. Dacă va rămîne la “U”, Doboş va ocupa funcţia de manager general, cea de preşedinte urmînd să-i revină lui Remus Cîmpeanu. “S-au purtat unele discuţii cu domnul Cîmpeanu. Urmează să mai vorbim. În acte, preşedintele nu poate ocupa şi funcţia de manager general”, a precizat Constantea.