FOTBAL  »  LIGA 2  »  RAPID

Consilier de taină » Ioan Andone nu neagă apropierea sa de Rapid

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2015 00:00

Ioan Andone participă activ în luarea deciziilor la Rapid, oferindu-i lui Moraru sfaturi cînd vine vorba de alcătuirea echipei sau numirea antrenorului

La Rapid a devenit deja o tradiţie ca oameni de fotbal care au scris istorie în tricoul lui Dinamo să o facă şi în Giuleşti şi chiar să rămînă pe viaţă simpatizanţi ai alb-vişiniilor. Nume mari ca Valentin Stănescu, Mircea Lucescu sau Mircea Rednic au pregătit de-a lungul timpului Rapidul şi au rămas cu sufletul aproape de clubul din Grant.

Acum, un alt "greu" al "cîinilor roşii", Ioan Andone, se implică în ajutorarea clubului şi îşi declară simpatia pentru "Farmecul vieţii". Contactat de Gazetă, fostul antrenor al giuleştenilor din returul sezonului 2009/2010 a confirmat implicarea sa la Rapid: "Sînt prieten cu domnul Moraru şi sînt alături de el şi de Rapid de mai multă vreme. Încercăm să formăm o strategie care să promoveze echipa. Pot spune că am un rol de consilier, dacă vreţi. În ultima perioadă am vorbit foarte mult cu Valerii Moraru despre antrenorul care va prelua echipa, despre jucătorii care vor forma lotul şi aşa mai departe. Veți afla totul în curînd".

4 victoriiplus 5 egaluri şi o singură înfrîngere are Andone ca antrenor principal al Rapidului

"Rapid este un club foarte drag mie şi îmi doresc foarte mult ca echipa să promoveze în acest sezon. Şansele ca eu să antrenez sînt mici, nu exclud total varianta, dar sînt alte nume de antrenori mari care au prioritate"
Ioan Andone

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  13 Iulie 2015, 11:18

Andone - consigliere... Ei, uite-așa se mai amăgesc ottobraunii și anatolikarpovii. Măi, băieți, voi chiar nu vedeți că Rapidu-i pe năsălie și Moraru a chemat popa?

karpov.anatoli
karpov.anatoli  •  13 Iulie 2015, 10:56

Haide, Ando! Aveam pe vremuri antrenori obișnuiți sa faca din rahat bici, adică sa crească echipe din te miri ce. Condiția lor era ca majoritatea jucătorilor sa rămână la echipa cel puțin 4-5 ani. Ati fi si acum câțiva, tu, Motroc, Grigoraș, Pustai. Si, de ce nu?, tinerii cu elan Iencsi, Ianovschi...trebuie sa le dea si lor cineva credit... Hai, oricare, numai luati-o odată.

10153267892110559
Dumitru Ciobanu  •  13 Iulie 2015, 10:32

FAPTE NU VORBE ANDONE,De povesti suntem satui treceti la fapte.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează