FOTBAL  »  LIGA 2  »  CS U CRAIOVA

CraiOlguţa vrea să dea o lovitură fantastică în iarnă » Cristi Chivu, de la Inter Milano la CS U Craiova?!

Articol de - Publicat joi, 14 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat joi, 14 noiembrie 2013 10:16

CS U Craiova vrea să facă un tranfer răsunător. Cristi Chivu (Inter Milano) e momit să revină ca jucător în Bănie, iar după ce-şi va atîrna ghetele-n cui să fie conducătorul clubului.

Ar fi o adevărată "bombă" în fotbalul românesc. Jurnaliştii de la Micapi, un săptămînal craiovean, publică astăzi pe prima pagină informaţia că fostul căpitan al "naţionalei", Cristian Chivu, încă sub contract cu Internazionale Milano, este dorit insistent de către CS Universitatea Craiova!

Liderul Seriei B2 i-ar oferi un salariu regesc pentru nivelul României, de 700.000 de euro pe sezon, plus o sumă consistentă drept primă de instalare, iar la finalul carierei i se promite un post în conducerea grupării.

Şefii CraiOlguţei vor să atragă prin acest megatransfer suporterii din Bănie, unul dintre ultimele bastioane necucerite. Primăria Craiovei a atras la club nu mai puţin de 9 foste glorii ale oltenilor, a obţinut şi dreptul de a folosi imnul "Cîntec pentru Oltenia", acum caută să dea lovitura decisivă. Mai ales că spectatorii nu se înghesuie la meciurile de acasă, de pe " Ion Oblemenco", ale formaţiei alb-albastre.

Pe ce se bazează oficialii CS U? Cristi Chivu a declarat în mai multe rînduri că ar prefera să-şi încheie cariera la Craiova, el evoluînd pentru Ştiinţa, cea cu emblema leului pe piept, în perioada 1998-1999.

La vară, i se termină acordul cu Inter Milano, el este măcinat de accidentări - n-a mai jucat din 5 mai 2013, de la meciul cu Napoli (1-3)! -, iar fotbalistul de 33 de ani a fost deja anunţat că nu i se va prelungi înţelegerea.

2,1 milioane de euro e salariul din acest sezon al lui Chivu la Inter. Campionatul trecut a avut 2,5 milioane euro, iar în perioada 2007-2012, cîte 5,4 milioane euro pe stagiune

12 meciuri are Chivu în tot anul 2013 în tricoul Interului. În total, în 6 sezoane şi jumătate, a strîns numai 169 de partide în toate competiţiile, marcînd de 3 ori

3 goluri în 32 de partide a marcat reşiţeanul pentru Universitatea Craiova în perioada 1998-1999, înainte de a fi transferat la Ajax

2 luni l-ar mai despărţi pe Chivu de momentul revenirii pe terenul de fotbal, conform cotidianului Corriere dello Sport de ieri

"Nu fac pronosticuri la fotbal, pentru că nu-mi place să cobesc. Băieţii noştri sînt de neoprit în campionat, ne dorim să promovăm la anul în prima ligă" ( Olguţa Vasilescu, primar Craiova)

"Singurul lucru pe care-l ştiu e că înţelegerea lui Cristi cu Inter expiră vara viitoare. În rest, orice se poate întîmpla" (Victor Becali, declaraţie din octombrie)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (85)
black_stone
black_stone  •  14 Noiembrie 2013, 16:21
Postat de lion12 pe 14 Noiembrie 2013, 15:59

Pana diseara mai ai timp de facut inca 3 conturi. Spor la combatut.

Vorbesti de tine acum ..nu? Am observat ca la meciuri sunteti max 500 ..iar pe net cu miile :)) Ti - ai luat bilet gratis la marele meci ? ( mare e decat la voi in cap...pentru noi e un simplu meci vs echipa unei famiilii decretata pe viata stapana pe un srl inregistart in 2004...si inca cateva inregistrate in pripa in 210-2011 ) .

lion12
lion12  •  14 Noiembrie 2013, 15:59
Postat de black_stone pe 14 Noiembrie 2013, 15:55

Te vad peste tot bai baiatule...nu ratezi nimic. Da ne bucuram de aerul curat fara acel imbecil care a facut de ras toata oltenia ....si DA cand vor pleca ANDRICI SI RESTU vor venii altii ca asa e normal si DA ECHIPA RAMANE A PRIMARIEI ..ADICA A ORASULUI BEI gica contra.

Pana diseara mai ai timp de facut inca 3 conturi. Spor la combatut.

nrudolf
nrudolf  •  14 Noiembrie 2013, 15:58

Dl Chivu este curtat si de fostul sau club Ajax.Antrenorul lancierilor(De Boer) isi exprima speranta intr-o intoarcere a fostilor Fii ai zeilor,Rafael van der Vaart si Cristian Chivu.Personal sper sa-l revad jucand in alb-rosul clubului de pe malul Amstel-ului.

Vezi toate comentariile (85)
Comentează
Close