Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2019 21:47
Daniel Pancu (42 de ani) s-a declarat mândru de jucătorii săi, după victoria la scor, 5-1, în fața fostului lider din Liga 2, CS Mioveni, în cadrul etapei #17.
- Vezi AICI cronica meciului
- Vezi AICI programul și rezultatele etapei #17
- Vezi AICI clasamentul Ligii 2
Totuși, nici Pancu, nici jucătorii nu au ratat ocazia să se plângă de gazonul din Regie.
„Am suferit foarte mult. Ciudat, și astăzi s-a dovedit că în momentul în care dispunem de un teren foarte bun, ne descurcăm mult mai bine. Toată lumea a jucat extraordinar astăzi.
Nu am făcut decât să câștigăm trei puncte, într-un maraton. Liga 2 e un maraton. Mulți ne vedeau la retrogradare. Ăștia sunt băieții mei, ăștia sunt rapidiștii mei, care ies plin de julituri și transpirați la maximum. E un maraton, e o ligă foarte lungă, în care toate echipele au vârfuri sau scăderi de formă”, a spus Daniel Pancu, la TV Digi Sport.
„Este unul dintre cele mai bune jocuri făcute de noi. Trebuia să apară și jocul acesta, pentru că muncim mult la antrenament. Suntem foarte fericiți pentru această victorie. Noi vrem să obținem toate punctele la fiecare meci. Este foarte greu, toate echipele se mobilizează cu noi, își dau viața și vor să câștige” - Antonio Sefer
„S-a văzut că am jucat pe un teren bun. La București ne lipsește acest lucru și sper să rezolve problema asta cât mai repede. Cred că am făcut cel mai bun meci de când s-a înființat noul Rapid și sper să fie o revenire pentru noi” - Petre Goge