Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 31 martie 2023 13:27 / Actualizat vineri, 31 martie 2023 14:20
La Dinamo se muncește pe datorie. În timp ce conducătorii sunt preocupați să le achite jucătorilor salariile din urmă, pentru a-i motiva în lupta pentru promovarea în Liga 1, oamenii de la birouri își așteaptă rândul.
Contabila clubului, Irina Ioniță, a înregistrat pe 13 martie la sediul administratorului judiciar cererea de plată, prin intermediul căreia solicită achitarea sumei de 22.284 lei (aproximativ 4.500 de euro), reprezentând creanțe salariale neachitate.
Întrucât este vorba despre o datorie apărută după deschiderea procedurii de insolvență, aceasta nu trebuie înscrisă la masa credală, iar clubul este obligat să o achite în regim de urgență.
Dinamo, presată de datorii
De altfel, conform documentelor depuse la instanță zilele trecute, administratorul judiciar a înștiințat judecătorul sindic că cererea de plată este întemeiată, sens în care apreciază că se impune plata integrală a sumei de 22.284 lei.
La începutul lunii martie, Dinamo a mai primit o notificare de plată, de la Electrica Furnizare SA. Furnizorul de energie electrică solicită achitarea sumei de 105.733,79 lei (peste 20.000 de euro), reprezentand contravaloarea facturilor restante.
E vorba de două facturi neachitate. Una de 89.581,42 lei, și alta de 16.152,37 lei.
Și această sumă se adaugă numeroaselor creanțe curente, născute după deschiderea procedurii de insolvență, nefiind necesară înscrierea la masa credală, și trebuie plătită cu prioritate.
Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a validat plata.
Dinamo are de plată zeci de mii de euro
Pe lista datoriilor presante se află, printre alții, și Dusan Uhrin jr, antrenorul cu care Dinamo a retrogradat în Liga 2. Cehul a solicitat 12.800 de euro, salariile restante pentru lunile mai și iunie 2022.
Mai mult, Uhrin a cerut instanței deschiderea procedurii de faliment împotriva lui Dinamo invocând faptul că administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, nu i-a răspuns în termen de 60 de zile la cererea de plată formulată pentru suma de 12.800 de euro.
Alte datorii presante pe care Dinamo trebuie să le plătească:
- Dusan Uhrin (antrenor) - 12.800 euro
- Mircea Rednic (antrenor) - 11.200 euro
- Mirko Ivanovski (fotbalist) - 11.943 de euro
- Cătălin Carp (fotbalist) - 10.000 euro
- Andreas Mihaiu (fotbalist) - 9.800 euro
- Tarsin (firmă transport) - 6.540 euro
- Primăria Municipiului București - 4.450 euro
- (Contravaloare energie electrică - 20.037,95 lei, contravaloare gaze naturale - 822,03 lei, contravaloare apa și canal - 944,32 lei)
- Dragoș Penescu (fotbalist) - 3.000 euro
- Răzvan Grădinaru (fotbalist) - 5.600 de euro
Planul propus de noii acționari ai lui Dinamo se decide pe 7 aprilie în Adunarea Creditorilor
Noua conducere a lui Dinamo pregătește terenul pentru ca clubul să obțină licența de Liga 1 pentru sezonul viitor. Trebuie rezolvate urgent, până la 30 aprilie, datoriile presante de aproape un milion de euro în cadrul negocierilor cu creditorii.
În același timp, noii acționari, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, încearcă să convingă Adunarea Creditorilor să aprobe noul plan de reorganizare modificat. Votul de care se leagă viitorul lui Dinamo va avea loc vinerea viitoare, 7 aprilie.
Miza este să se șteargă datoriile de la categoria chirografarilor, 24.656.074,87 lei, ceea ce înseamnă peste 5 milioane de euro. Astfel, ar mai rămâne de plătit la masa credală 2,4 milioane de euro și s-ar deschide perspective pentru atragerea de investitori.
Suma totală înscrisă de Dinamo la masa credală a crescut cu 4.541.360 de lei
Conform ultimelor raportări, sumele de la masa credală au suferit modificări. Față de luna septembrie 2022, în Tabelul definitiv actualizat al creditorilor Dinamo 1948 SA depus la tribunal la începutul lunii martie 2023 suma totală a ajuns la 37.269.955,61 lei. Cu 118.754,38 lei mai mult.
Astfel, după aprobarea planului de reorganizare în 2021, suma totală de la masa credală reiese că crescut cu 4.541.360,61 lei. De la 32.728.594 lei (6,61 milioane de euro) la 37.269.955,61 (peste 8 milioane de euro).
- Creanțe garantate: 11.513.924,56 lei (septembrie 2022) / 11.513.924,56 lei (martie 2023)
- Asociația PCH: 5.830.659,56 lei (septembrie 2022) / 5.830.659,56 lei (martie 2023)
- Direcția Generală a Finanțelor Publice București: 5.683.265 lei (septembrie 2022) / 5.683.265 lei (martie 2023)
- Salariați: 589.810,84 lei (septembrie 2022) / 573.625,84 lei (martie 2023)
- Bugetari: 526.330,34 lei (septembrie 2022) / 526.330,34 lei (martie 2023)
- Chirografari: 24.521.135,49 lei (septembrie 2022) / 24.656.074,87 lei (martie 2023) (Asociația PCH deține cea mai mare sumă la „chirografari”, 6.304.173,54 lei)
- TOTAL: 37.151.201,23 lei (septembrie 2022) / 37.269.955,61 lei (martie 2023)
Eugen Voicu: „Sunt niște datorii istorice pe care nu ni le putem asuma”
Acționarul Eugen Voicu a spus clar că viitorul lui Dinamo depinde de modificarea actualului plan de reorganizare: ”Suntem gata să investim suficient de mult în condițiile în care acest nou plan este aprobat. Altfel sunt niște datorii istorice, care sunt mult prea mari, pe care nu ni le putem asuma.
Dinamo poate ieși din insolvență, conform acestui plan, și cine știe, după aceea lucrurile se pot accelera. Lucrurile se limpezesc în momentul respectiv.
Până atunci situația este destul de complicată, însă avem speranța că toată lumea va înțelege că asta e soluția pentru salvarea clubului”.
Dinamo a fost preluat de firma Red&White 2022 Management
SC Dinamo 1948 SA, echipa din Liga 2, a fost preluată începând din 24 februarie de firma Red&White 2022 Management, care a cumpărat 80,7758% din acțiuni. Noii acționari au preluat de la Dorin Șerdean pachetul de 72,7758%, plus 8% de la Asociația “Peluza Catalin Hildan”.
Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo în acest moment:
- Red&White 2022 Management - 80,88%
- Asociația „Peluza Cătălin Hîldan” - 12,06%
- Nicolae Badea/ACSFC Dinamo - 7,03%
- Cornel Dinu - 0,03%
Cine conduce Dinamo
Clubul e condus în continuare de Vlad Iacob, administrator special, mai ales că a fost o parte importantă în negocieri. I se va alătura un fost vicepreședinte de la Rapid, Andrei Nicolescu. Care a plecat din Grant în urma unui scandal cu actualul acționar Victor Angelescu.