Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 01 mai 2023 18:00 / Actualizat luni, 01 mai 2023 18:09
Gloria Buzău a deschis scorul în minutul 9 al meciului cu Dinamo, din runda cu numărul 6 a play-off-ului ligii secunde, în urma unei greșeli mari comise de portarul Filip Dujmovic (24 de ani).
Ovidiu Burcă a schimbat portarul din ultimele runde, pe tânărul Denis Oncescu (18 ani). Contestat de fani în eșecul cu Poli Iași, a fost înlocuit cu Filip Dujmovic.
Filip Dujmovic, gafă incredibilă în Gloria Buzău - Dinamo
Bosniacul a avut 10 minute de coșmar în debutul deplasării de la Buzău. În minutul 7 a ieșit întârziat și i-a doborât în interiorul careului pe coechipierul Giafer și pe adversarul Blejdea. „Centralul” Andrei Moroiță nu a observat faultul și l-a iertat pe portarul dinamovist.
Peste doar două minute, Dujmovic a comis-o decisiv. O lovitură liberă executată slab de Blejdea, de la peste 35 de metri, a prins spațiul porții. Goalkeeperul a reținut balonul, dar a intrat intrat cu el în poartă.
„Asistentul” Ionuț Bobe a ridicat fanionul și a validat reușita.
Pentru Dujmovic este doar al doilea meci ca titular în play-off. Mai evoluase chiar în manșa tur contra Buzăului, remiza 1-1 de pe „Arcul de Triumf”.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul