FOTBAL  »  LIGA 2  »  INAUGURARE

Ministrul Novak a susținut selecționata Ținutului Secuiesc în amicalul pe care FRF a încercat să-l blocheze: „Mă bucur că nu trebuie să renunț la limba maternă și la zona de unde vin”

Eduard Novak / Sursă foto: Facebook
Eduard Novak / Sursă foto: Facebook

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 iulie 2022 22:04 / Actualizat sambata, 23 iulie 2022 22:45

Eduard Novak, ministrul sportului din România, a participat la amicalul de la Miercurea Ciuc pe care FRF a încercat în zadar să-l blocheze. Oficialul a fost prezent la inaugurarea stadionului și a avut un discurs controversat înainte de duelul dintre Ungaria U18 și o așa-zisă selecționată a Ținutului Secuiesc.

Originar din Miercurea Ciuc, Eduard Novak (45 de ani) a afirmat fără ezitări că e mândru de apartenența sa la Ținutul Secuiesc. O declarație controversată în contextul în care Ținutul Secuiesc a generat, de ani buni, tensiuni puternice între facțiunile radicale din rândul etnicilor maghiari și români și a militat pentru autonomie. 

Eduard Novak: „Mă bucur că nu trebuie să renunț la limba maternă și zona de unde vin, Ținutul Secuiesc”

Mă bucur că pot fi ministrul sportului românesc ca vorbitor de limba maghiară, că nu trebuie să renunț la limba maternă și zona de unde vin, Ținutul Secuiesc”, a spus Eduard Novak, aflat pe gazonul noului stadion din Miercurea Ciuc. 

Selecționata Ținutului Secuiesc a apelat la o scamatorie pentru a fenta interdiciția FRF de a disputa amicalul cu Ungaria U18. Organizatorii au anunțat că pe teren se va afla Csikszereda U18, însă lotul a fost cel anunțat inițial pentru Ținutul Secuiesc, cu jucători de la mai multe echipe, doar că a îmbrăcat echipamentul formației din Miercurea Ciuc.

Ministrul Novak nu e la primul moment controversat

La finalul lunii iunie, ministrul a fost implicat într-o altă ipostază ce a născut polemici. Atunci, Novak a scos expresia „toate inimile României” din mesajul în maghiară în care-l felicita pe David Popovici pentru medalia de aur obținută la Campionatele Mondiale de Natație. 

Eduard Novak este șeful sportului românesc din decembrie 2020, fiind al 24-lea ministru al sportului din 1989 încoace. Acesta a suferit un accident rutier în 1996, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept. Este campion paralimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 și la Jocurile de la Londra 2012, în proba de urmărire, pe pistă, tot atunci câștigând o altă medalie de argint, la contratimp, pe șosea. Cu 4 ani înainte, la Beijing, câștigase medalia de argint tot în proba de contratimp, pe șosea.

Viktor Orban, primit ca un erou și la Miercurea Ciuc » Ovaționat de tot stadionul: „Ria, Ria, Ungaria!”
CSIKSZEREDA
Viktor Orban, primit ca un erou și la Miercurea Ciuc » Ovaționat de tot stadionul: „Ria, Ria, Ungaria!”

Ținutul Secuiesc, o controversă fără sfârșit

Așa-numitul Ținut Secuiesc este un teritoriu format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, județele cu cele mai mari procentaje de populație de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureș (38,1%).

Etnicii maghiari din Ținutul Secuiesc militează pentru o autonomie sporită față de celelalte provincii, iar autoritățile centrale, de la București, consideră că pretențiile sunt anticonstituționale și nu iau considerare niciun proiect de autonomie teritorială pe baze etnice.

GSP a scris în mai multe rânduri despre investițiile Guvernului maghiar în regiune, inclusiv la fotbal.

VIDEO Steagul Ținutului Secuiesc, fluturat în tribunele stadionului din Miercurea Ciuc

Citește și alte știri de actualitate: 

VIDEO+FOTO Sfidează FRF! Cum a fentat Cszikszereda interdicția » Selecționata Ținutului Secuiesc a jucat până la urmă cu Ungaria, sub privirile lui Viktor Orban

FOTO „Ria, Ria, Ungaria!” » Viktor Orban, primit ca un erou și la Miercurea Ciuc: scene incredibile la amicalul controversat de azi

Doi români sunt pe lista selecționerului Ungariei: „Trebuie să știm care sunt condițiile ca să-i convocăm”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (34)
eunescu09
eunescu09  •  24 Iulie 2022, 14:28

Tara de ***, marca PSD - PNL!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua.libera
steaua.libera  •  24 Iulie 2022, 14:27

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

nicto
nicto  •  24 Iulie 2022, 14:18
Postat de Molecularistu pe 24 Iulie 2022, 11:25

Orbán Viktor ***. Elita neoliberala a lumi desfiinteaza statele prin tot felul de retele elastic si ONG-uri, care usor, usor adapteaza interesele capitalului. Orbán a invatat de la neoliberali ca prin retele poststatatele se poate "reconstrui" asa numita Ungaria Mare. Adica poti reprezenta interesele Ungariei intr-un stat vecin, prin retele, care depasesc granitele si pot reprezenta o unitate, cum ar fi… Ungariei Mare. Se face pe plan economic, cultural aici mai nou a intrat si sportul. Dar cel mai important e invatamantul în discursul lor oficialitatile din Ungaria se laudat, ca Ungaria a reusit sa construiasca in Romania un sistem de invatamant, de la cresa pana la nivel universitar. Da, Ungaria a realizat ce rar se face un stat vecin, a construit un sistem paralel cu a statului roman. Nu prea se vede sfarsitul erei Orbán in Ungaria, dar se pune intrebarea, la sfarsitul erei Orbán, cine se va sustine financiar acest sistem?! Si inca una, persoanele scolite de acest sistem, sunt rupte de realitatea romaneasca, desi traiesc in Romania fizic, dar cu mintea si cu inima traiesc in Ungaria. Datorita necunoasterii limbii romane, se va produce o migratie a tineretului astfel format catre Ungaria si….incet incet va disparea minoritatea maghiara, cu tot cu specificul ei istoric. Identitatea minoritatii e pusa in pericol nu de romani, ci de catre Ungaria. Asa ca mai ganditi-va domnule ministu ce faceti cu modelul asta segregationist!!!

nu vor pleca, nu te amagi... in ungaria nu sunt vazuti chiar asa cei plecati de aici.... aceste minoritati din tarile vecine ungariei au fost recolonizate si sunt folosite sa-l voteze pe orban... cu rezerva ca poate odata, intr-o conjunctura se va putea reface ungaria mare. ia gandeste-te ce era in secuime daca putin ocupa intr-o luna ucraina si inca vreo doua tari gen moldova ... georgia...

Vezi toate comentariile (34)
Comentează