Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 17 august 2011 22:32
Zeci de fani ai echipei FC Timişoara s-au adunat, miercuri seara, la Stadionul Dan Păltinişanu pentru a curăţa arena de gunoaie şi bălării. Decăderea echipei bănăţene, din toate punctele de vedere, şi-a pus amprenta şi pe "cel mai frumos loc de pe pământ", aşa cum numesc suporterii timişoreni Stadionul Dan Păltinişanu. De la finalul sezonului precedent, arena a fost prea puţin îngrijită, astfel că microbiştii au decis să ia situaţia în propriile mâini. Un mesaj al Asociaţiei Suporterilor Timişoreni " Druckeria", răspândit marţi pe Internet, a "convocat" voluntari pentru o acţiune de curăţenie.
"Poli înseamnă totul pentru noi şi facem orice pentru echipă. Noi am venit să curăţăm Peluza Sud, pentru că este a noastră. Ştim că cei de la Consiliul Judeţean au un contract cu Penitenciarul pentru a curăţa stadionul cu ajutorul puşcăriaşilor şi că arena va fi cosmetizată până la meciul de vineri. Însă am vrut ca această acţiune a noastră să fie un mesaj pentru toată lumea, pentru timişoreni, că ne pasă de Poli indiferent în ce divizie ar juca", a declarat Mircea Munteanu, unul dintre liderii suporterilor bănăţeni.
Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian a declarat într-o conferinţă de presă, că gruparea sa are obiective îndrăzneţe, deşi echipa a pierdut un lot întreg de jucători în urma retrogradării în liga secundă.
"Ne dorim revenirea în Liga I şi, deşi este greu, dar nu imposibil, vrem sa ajungem în finala Cupei. Avem un nucleu de jucători capabili să îndeplineasca obiectivele impuse. S-au produs o serie de modificări în lot. Unii au plecat fiindcă li s-au încheiat contractele, cu alţii am reziliat angajamentele de comun acord. E posibil ca nu mai mult de doi jucători să mai plece pâna la începerea campionatului", a spus oficialul clubului timişorean.
Fanii lui Poli, alături de galeria Rapidului la meciul cu Slask
Acesta a anunţat şi că fanii giuleşteni vor beneficia de sprijinul moral şi logistic al omologilor bănăţeni în partida de Liga Europa pe care Rapid Bucureşti o va disputa la Timişoara, săptămâna viitoare, cu polonezii de la Slask Wroclaw. "Rapidiştii vor beneficia de sprijinul nostru la meciul cu polonezii, pentru că şi ei ne-au ajutat de atâtea ori. Le vom pune la dispoziţie inclusiv sistemul nostru de sonorizare, iar cei care doresc vor cânta alături de ei", a mai spus Munteanu.
sursa: mediafax
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat