FOTBAL  »  LIGA 2  »  PLAY-OFF, ETAPA #2

PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller

Derby-ul Petrolul - Rapid s-a terminat 0-0 +28   FOTO
Derby-ul Petrolul - Rapid s-a terminat 0-0

Articol de , , - Publicat sambata, 11 iulie 2020 20:00 / Actualizat sambata, 11 iulie 2020 23:39

Petrolul și Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, în runda cu numărul 2 din play-off-ul ligii secunde. 

15.000 de locuri câte are "Ilie Oană" ar fi fost puține pentru acest meci, mai ales în actualul context, cu miza și mirajul Ligii 1 în față. "Raidul" dat de "lupii galbeni" pe lângă stadion (detalii AICI) a mai aprins puțin imaginația și a teleportat meciul spre "ce-ar fi putut fi dacă".

Poftă de fotbal

Cum "X-ul" le înlătură pe ambele de obiectivul visat, n-aveam de ce să așteptăm un meci închis, inestetic, lipsit de zvâc. În primele 10 minute au fost mai multe momente interesante decât în tot meciul Botoșani - Astra. Gol anulat corect la Sefer (3), bâlbâiala lui Mallo cu tânărul Popa ce-i putea duce în emisiunea "Fotbal la maxx", dacă ar mai fi existat, plus alte două șanse ale gazdelor. Oricum, Petrolul mai vie. Ciudat, dat fiind faptul că-s 4 luni de când trupa lui Costel Enache n-a simțit aerul unui meci oficial. Drept e că și Rapidul a cam uitat să câștige. A făcut-o ultima dată la începutul lui decembrie, iar lucrurile s-au complicat serios după ce Rareș Lazăr a fost eliminat (29).

+23 FOTO

Ținta Iulian Dima

În 10, Rapidului nu i-au rămas foarte multe variante. Giuleștenii au aruncat mingi plouate spre Hlistei, de multe ori prins între stoperii Petrolului. Startul luminos de meci a fost stins încet de nervii din teren, dinspre bănci, și de fluierul repetat obsesiv al lui Iulian Dima. Cu 5 "galbene", inclusiv cel arătat lui Alexa, și un "roșu", "centralul" i-a scos din minți pe toți. Parcă a dat când nu era cazul și s-a abținut când poate se impuneau avertismente.

Rapid, apoi Petrolul

Limitele fizice ale Petrolului s-au simțit totuși în repriza a doua. În inferioritate, Rapidul a prins ceva curaj în prima jumătate a părții secunde. Iar micuțul Drăghiceanu, poate cel mai activ om de pe teren, s-a strecurat de cateva ori printre stoperii lui Enache și putea da lovitura.

Farmecul Rapidului: 1, 2, 3 și nimic

„Lovesc mingea și driblez ca Hagi”, e declarația care l-a făcut celebru pe Mario Bratu. Puștiul de 18 ani a scos un penalty deapre care se va tot vorbi de acum înainte. Prima încercare: Bate Arnăutu, apără Popa. Dima repetă lovitura și dă galben goalkeeperului giuleștenilor pentru că ar fi stat prea departe de linia porții. A doua încercare: Bate Marinescu, apără iar Popa. Dima repetă din nou penalty-ul și îl elimină pe Popa din același motiv. A treia încercare: intră Alexandru Tătaru în poarta Rapidului. Bate Meza Colli. Peste poartă. De această dată Iulian Dima se oprește. Un penalty dictat în minutul 65 a fost ratat de 3 ori până în minutul 73. Iar Rapidul încă respiră.

Fază de antologia fotbalului în Petrolul - Rapid: același penalty ratat DE TREI ORI + portarul a fost eliminat

Egal pentru rivale

În 9, Rapidul putea da lovitura. Chiar o lovitură după câte a trăit. Raul Avram s-a opus în două rânduri la șansele de aur ale echipei lui Dan Alexa. Petrolul a tot încercat să nu se facă de râs, dar iese din derby cu un "X", 0-0. Egalul aplaudat în fața televizorului de UTA și Turris.

Clasament play-off Liga 2:

Pancu, președintele Rapidului: „Nu știu ce făceam dacă eram antrenor! Mă simt foarte rău”

Costel Enache: „Aveţi pretenţii mari de la mine dacă vreţi să vă explic faza de la penalty”

Alexa a rămas perplex: „Nu am mai trăit niciodată așa ceva! Jucătorii plângeau”

Suporterii Petrolului i-au așteptat pe cei de la club pentru a cere explicații după duelul cu Rapid

Mihai Stoichiță despre penalty-urile de la Petrolul - Rapid 0-0: „Nu vreau să-i supăr pe cei de la Rapid, dar au fost regulamentare”

Petrolul - Rapid 0-0

Final de meci, 0-0

min. 90: Repriza secundă a fost prelungită cu 5 minute. 

min. 86: Rapid rezistă eroic în dublă inferioritate. Gabriel Tătaru, noul portar, are o serie de intervenții excelente. 

min. 73: Tătaru e noul portar al Rapidului. Acesta are noroc la penalty-ul lui Meza Colli, care a trimis mingea mult peste poartă. 

min. 68: Marinescu ratează și el, dar penalty-ul se va repeta, din același motiv. Portarul rapidist vede al doilea galben și e eliminat. Foto cu faza mai jos, capturi TV Telekom Sport

PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller
PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller


min. 66: Facundo Mallo îl doboară în careu pe Mario Bratu. Arbitrul Dima arată punctul cu var. Ploieșteanul Sergiu Arnăutu trage extrem de slab, dar lovitura se va repeta din cauza faptului că portarul Popa nu a rămas pe linia porții. Foto cu faza mai jos, capturi TV Telekom Sport

PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller
PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller


min. 61: Jorza vede cartonașul galben.

min. 50: Drăghiceanu ajunge într-o poziție excelentă, singur cu portarul, la 11 metri de poarta Petrolului. Voleul este unul slab.

A început repriza secundă! Dan Alexa îl înlocuiește pe Alami cu Djuric.

FOTO: facebook.com/official.fcpetrolul

S-a terminat prima repriză!

min. 43: Finalul de repriză le aparține gazdelor. Câteva centrări ajung periculos în careu, dar nimeni nu reușește să reia spre poarta lui Popa. 

min. 32: Mario Bratu intră în locul luI Sîrghi, singurul avertizat din tabăra gazdelor.

min. 28: Rareș Lazăr vede al doilea cartonaș galben pentru un atac din spate asupra lui Sergiu Arnăutu și este eliminat. Rapid joacă în 10 oameni.

min. 25: Arbitrul Iulian Dima îi arată cartonașul galben lui Sîrghi.

min. 19: Secvențe confuze de joc, cu foarte multe întreruperi. 

min. 8: Rareș Lazăr vede cartonașul galben pentru un fault comis din spate asupra lui Laurențiu Marinescu.

min. 5: Hlistei se accidentează în tentativa de a bloca o degajare a lui Răuță. 

min. 3: Antonio Sefer trimite mingea în poarta ploieștenilor, dar arbitrul anulează reușita pentru off-side.

  • „Lupii galbeni” nu se pot baza cu Rapid pe 6 jucători, cei depistați pozitiv cu noul coronavirus

A început partida!

Fanii ploieșteni au afișat câte un mesaj la fiecare peluză. Acestea compun îndemnul: „Trăim și visăm să scriem istorie/ Luptați pentru noi în drumul spre glorie”.

PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller
PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller

Petrolul: R. Avram - Sîrghi, A. Răuță, A. Manolache, Țicu, Pierce, G. Deac, Meza Colli, L. Marinescu, Saim Tudor, Arnăutu 
Rezerve: C. Lungu - Apostolachi, Blănaru, D. Enache, Nițescu, M. Bratu 
Antrenor: Costel Enache 

Rapid: M. Popa - Bonnin, Mallo, Al. Iacob, Goge - Lazăr, Jorza, Alami - Sefer, Hlistei, Drăghiceanu 
Rezerve: G. Tătaru, Băjan, G. Crețu, Bg. Manole, Djuric, Labeau, A. Dulca 
Antrenor: Dan Alexa

Stadion: Ilie Oană (Ploieşti)
Arbitru: Iulian Dima (București) / Asistenți: Marius Marchidanu (Brăila) și Ferencz Tunyogi (Zalău)

Fanii Petrolului au venit la stadion

Cu mai puțin de două ore înaintea partidei, aproximativ 200 de fani ploieșteni și-au făcut apariția în jurul arenei „Ilie Oană”, fără să repecte vreo măsură de protecție împotriva coronavirusului.

PETROLUL - RAPID 0-0. VIDEO+FOTO Formația lui Alexa rezistă EROIC la Ploiești, la finalul unui adevărat thriller

Programul etapei #2 din Liga 2:

  • Joi, 9 iulie: UTA Arad – Turris-Oltul Turnu Măgurele 3-4
  • Sâmbătă, 11 iulie, ora 20:15: FC Petrolul – Fotbal Club Rapid
  • Marți, 14 iulie, ora 20:00: Campionii FC Argeș – CS Mioveni

UTA - Petrolul, pe 15 iulie

Federația Română de Fotbal a stabilit data la care se va disputa restanța dintre UTA Arad și FC Petrolul, din cadrul primei etape a play-off-ului. Astfel, întâlnirea a fost reprogramată pentru miercuri, 15 iulie, ora 18.30.

Citește mai multe știri din Liga 2:

Strigăt în play-off-ul din Liga 2: „Vrem arbitraje corecte şi echidistanţă în programarea meciurilor!”

Erik Lincar și Laszlo Balint prevăd un final de foc în Liga 2: „Noi nu avem vedete, jucători care țin mingea pe picior, dar compensăm cu ce știm”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Radu Drăgușin a venit la mine, îmi dădusem seama că s-a întâmplat ceva grav” » Dezvăluire INCREDIBILĂ la GSP Live Special: „Merită să audă toată lumea, e foarte important”
Stranieri
„Radu Drăgușin a venit la mine, îmi dădusem seama că s-a întâmplat ceva grav” » Dezvăluire INCREDIBILĂ la GSP Live Special: „Merită să audă toată lumea, e foarte important”
Louis Munteanu, criticat pentru reacția din meciul cu Rapid: „Nu e normal să fie mereu nemulțumit! Ce ai făcut în alea 75 de minute? Nimic!”
Superliga
Louis Munteanu, criticat pentru reacția din meciul cu Rapid: „Nu e normal să fie mereu nemulțumit! Ce ai făcut în alea 75 de minute? Nimic!”
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”
Stranieri
Și-a umilit coechipierul! Jurnaliștii n-au dubii: „Ianis Hagi i-a arătat cum trebuie să joace un număr 10 la Rangers”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (70)
wwerko80
wwerko80  •  12 Iulie 2020, 17:37

A anulat un gol al Petrolului, 3 penaltiuri ratate de Petrolul si 2 eliminari la Rapid. Acest meci trebuia sa se termine egal, este simplu. Daca il investigeaza vreo comisie, sigur gaseste cine a pus la pariuri prin tailanda sau alta tara orientala sa se termine egal.

rapidist57
rapidist57  •  12 Iulie 2020, 13:06
Postat de geogeo pe 12 Iulie 2020, 09:09

Nu mai repeta prostia asta peste tot, chiar daca tu crezi asta. Nu-i adevarat, oricine se poate uita la reluari si vede ca o dai cotita.

Am vazut meciul IN DIRECT si in reluare de nenumarate ori, Ducadam s-a miscat si a facut tot felul de fite inainte de a exeecuta spaniolii loviturile libere, probabil nu ai vazut meciul de spui asa prosti. Cauta filmarile pe Youtube si le revezi apoi taci.

geogeo
geogeo  •  12 Iulie 2020, 09:12

Rapid si Petrolul sunt cele mai slabe echipe din play-offul Ligii 2. La cum arata si joaca le bate Chindia cu 3-0 handicap. Cu Dinamo ar avea ceva sanse la baraj.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează