"Glasul roţilor de tren" nu se pierde niciodată » Cartea lui Chirilă vorbeşte în cuvinte fermecate despre începuturile vişinii, despre marea echipă din 1967

1923 este anul naşterii CFR-ului. Rapidul de azi. Clubul care aduce mari iubiri, mari pasiuni şi emoţii, mari dezamăgiri. Echipa paradoxului. Echipa pentru care Ioan Chirilă şi-a pus sufletul pe hîrtie şi a scris " Glasul roţilor de tren". O lecţie de istorie amestecată cu iubire. Multă iubire.

Povestea începe cu o mărturie, cu o declaraţie de dragoste. Este povestea lui Ion T. Ion, desenator tehnic la căile ferate, care spune că şi-a ales această meserie ca să fie aproape de echipă. "E o nebunie, nu-i aşa? Poate. Dar are o scuză. E o nebunie care durează de peste patruzeci de ani". Deci pasionatul de Rapid se proclamă de la bun început nebun. Aceasta este, de fapt, premisa istoriei înnebunitoare a Rapidului.

Vişiniu pentru că aşa a fost soarta
Toate amănuntele iau formă de inimă. Procesul verbal, cu data înfiinţării clubului CFR-ist, scris cu cerneală violetă, într-o zi de iunie, într-un atelier de la Griviţa, a fost punctul de pornire. Iar apoi, delicioasa istorie a tricourilor. De ce vişinii? "Pentru că aşa a vrut croitoreasa. Toate tricourile le-a cusut, cu mîna ei, nevasta lui Geza. Şi cum tot ea, săraca, avea să le şi spele, i-a rugat pe băieţi să nu vină cu alb, pentru că albul adună, mai ales în Triaj, funinginea pe frînghie. Întîmplarea a făcut să găsim o pînză vişinie. Asta e tot", povesteşte în carte Grigore Grigoriu, unul dintre fondatorii clubului.

Apoi, amintirile primelor meciuri, mai vii şi mai directe decît tot ce se întîmplă în zilele noastre la formaţia bucureşteană. "Al doilea meci s-a jucat peste zece zile, cu Gloria Arad. Am şi fotografia asta. Nea Grigore îşi trăsese cureaua peste chiloţi. Geza e în dreapta. Guler tare. Jiletcă". Au pierdut acel meci. Şi cineva le-a prezis că vor rămîne de-a pururea o echipă de cartier.

"Ne-au bătut profesorii"
An cu an apoi, nume după nume, adversar după adversar. Dispariţii temporare şi resuscitări spectaculoase. Toate văzute prin ochii nebunilor de Rapid şi prin vorbele scrise de nea Vanea. Drumurile întortocheate din josul fotbalului înspre sus, scoruri grase, cîte patru goluri marcate pe meci prin 1930-1931. Toate alintate de amănuntele cronicarului şi ale vieţii înseşi. Şi comparaţii minunate, venite din inima mingii. "Aseară am umblat niţel la album şi a găsit o tăietură din 1931. Scrie acolo negru pe alb că între 15 martie şi 22 noiembrie 1931, CFR-ul, aşa micuţ şi slăbuţ cum era, a jucat 44 de meciuri. Astăzi, cînd citim că Pele adună 60, spunem că e o minune ce nu s-a mai pomenit". Era vorba de astăzi-ul din 1968.

Cartea lui Ioan Chirilă mai are în ea şi alte comori. Comorile vizuale. Fotografii care sfidează trecerea vremii, afişe de la meciuri - Ripensia-CFR, "cel mai senzaţional match de football", fotbalişti cu mingea la picior sau pozînd mîndri unul lîngă altul. Şi toate acestea iarăşi presărate cu detaliile dscoperite de nea Vanea, care întregesc atît de frumos o poveste. Povestea de secole a Rapidului, care are episoade stelare de înfrîngeri pe final, din antichitate şi pînă acum. "În şapte minute, Ripensia ne-a dat două goluri, adică exact cît avea nevoie. Dar n-am fost supărat. Ne-a bătut Ripensia. Ne-au bătut profesorii".

Greierele care cîntă o iluzie
Noţiuni precum "primul campionat după război", "Ceferiada de la Budapesta" nu doar că vin dintr-o altă lume, dar sînt părţi ale unei istorii de 90 de ani. Sînt capitole dulci-amare ale unei echipe care, chiar dacă nu a rămas una de cartier, nu pare a-şi găsi locul în nici o eră.

Cu toate acestea, primul titlu naţional, cucerit la capătul sezonului 1966-1967, vine din partea lui Chirilă cu nişte explicaţii simple. "Rapid a cîştigat, în sfîrşit, campionatul. Fără uluitoarele curse ale lui Şipoş. Fără driblingurile-filigran ale lui Auer sau Bogdan. Fără proiectilele lui Bazil Marian. Cum a fost cu putinţă? În ultimii ani, Rapidul a fost una dintre puţinele echipe care au emis idei. În primul rînd, feroviarii au respins schema rigidă a lui 4-2-4. Rapid joacă de trei ani 4-4-2, prin graţia lui Năsturescu şi Codreanu, care au admis să cînte din auf, pentru ca tenorii, Dumitriu şi Ionescu, să primească luminile reflectoarelor". Asta aşa, la nivel tehnico-tactic.

Căci finalul e atît de valabil pînă în ziua de azi, cînd apele sînt tulburi. "Vă rog să recunoaşteţi că Rapid este un greiere care cîntă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decît este. Dacă vi se pare prea mult spus, fiţi generoşi, măcar o dată, cu Rapid şi cu bătrînul pierde-vară, Ion T. Ion".

"Cartea asta reprezintă reperul suporterului rapidist, e Biblia lui, e închinată momentului de glorie al uriaşei echipe de aur a Rapidului din 1967"
Ioan Chirilă